13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIsărescu a găsit soluţia pentru cumpărarea Cuminţeniei Pământului

Isărescu a găsit soluţia pentru cumpărarea Cuminţeniei Pământului

Mugur Isărescu a declarat, vineri, la Alba Iulia, că, pentru cumpărarea Cuminţeniei Pământului, ar putea fi folosiţi banii pe care BNR îi dă, anual, către bugetul de stat, adică 80% din profit, echivalentul a câteva sute de milioane de euro. Guvernatorul BNR a afirmat că, dacă s-ar recurge la această soluţie, nu s-ar mai lungi discuţia pe marginea achiziţionării operei lui Brâncuşi, informează Agerpres.

”Când am putut, Banca Naţională a făcut acte de donaţie. Acum, «donaţia» noastră este către buget – 80% din profit. (…) puteţi spune că, din cei 80%, bani pe care îi dăm bugetului şi care sunt, nu cinci milioane de euro, ci câteva sute de milioane de euro, să cumpere Cuminţenia Pământului. Deci, noi livrăm statului aproape tot profitul nostru şi statul poate să facă acest gest. În Europa, din păcate, Băncile Centrale nu pot să dea profitul decât către stat şi către societate. Am şi eu rugămintea să sugeraţi ca, din cei 80% – anul acesta nu ştiu cât am dat bugetului de stat – cinci milioane să fie daţi pentru Cuminţenia Pământului, să nu mai lungim povestea aceasta prea mult”, a spus Isărescu.

Soluţia lui Isărescu, pentru finanţarea achiziţionării de către statul român a operei lui Constantin Brâncuşi, ”Cuminţenia Pământului”, a venit în urma unei sugestii a istoricului Andrei Oişteanu, prezent la o conferinţă susţinută de guvernatorul BNR, vineri seara, la Alba Iulia.

Oişteanu a afirmat că şi Banca Naţională ar trebui să doneze pentru ”Cuminţenia Pământului”, gestul putând reprezenta un îndemn şi pentru alte bănci şi entităţi financiare.

Andrei Oişteanu a fost aplaudat de public după ce a spus că, din cei doi euro, atât cât sunt îndemnaţi cetăţenii români să doneze ”nu se vor strânge banii şi ne îndreptăm spre o catastrofă de încredere în propriile putinţe şi valori”.

 

Cele mai citite

Klaus Iohannis a efectuat o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea

Președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat miercuri, 24 aprilie 2024, o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea. Din delegația care...

Premierul spaniol Pedro Sanchez ia o pauză de la îndatoririle publice: „ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”

„ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”, a spus Sanchez într-o scrisoare împărtăşită pe contul său de pe platforma X. „Am...

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă