12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăJocul cu împrumutul pentru fermieri!

Jocul cu împrumutul pentru fermieri!

Bancherii nu contenesc să vorbească despre agricultură atunci când se referă la domeniile cu potențial. Ba chiar au lansat şi o groază de produse dedicate, pe care însă le accesează doar o mână de investitori consideraţi solvabili.

Dacă eşti agronom şi ai o firmă profitabilă, cu cel puţin doi-trei ani de activitate în agricultură, şi dacă eşti dispus să aduci cash şi garanţii care să depăşească valoarea împrumutului, ai ceva şanse să iei un credit bancar. La prima vedere, ai putea crede că unele bănci au de gând să se transforme integral în societăţi de finanţare a agriculturii, aşa de bine sună reclamele şi atât de multe sunt produsele dedicate pe care le includ în portofolii. Şi de ce nu ar fi aşa, îţi spui în gând, dacă România are la dispoziţie, până în 2020, fonduri de peste 19 miliarde de euro destinate exclusiv sectorului agricol. Cum res­pectivele finanţări presupun, de cele mai multe ori, şi un aport propriu de capital, rolul băncilor este, teoretic, important. Vorbim de cel puţin 7-8 miliarde de euro care ar trebui să vină de la agricultori sub formă de cofinanţare. Suma totală care ar fi necesară pe post de cofinanţare nu este cunoscută. După cum ne-au informat reprezentanţii Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), prima şi singura analiză în acest sens a fost rea­lizată la nivelul anului 2002, iar datele nu mai sunt, evident, de actualitate. În ceea ce priveşte semnalele pe care le primesc de la fermierii care încearcă să acceseze finanţări de la bănci, cei de la APDRP sunt rezervaţi.

Doar cash-ul contează pentru bănci

I.T., din judeţul Prahova, s-a lovit ca de un zid de prudența excesivă a băncilor. Omul, care a ţinut să nu îşi dezvăluie identitatea, a obţinut aprobarea pe un proiect privind cultivarea de legume bio în valoare de un milion de euro, dintre care 550.000 de euro fonduri europene nerambursabile. Prin urmare, contribuţia proprie ar fi trebuit să fie de 450.000 de euro. „Avem deja terenul în proprietate, un hectar. Cu tot cu acte, cu aprobări, cu dosarul pentru fonduri europene, am cheltuit deja

20-30 de mii de euro“, spune el. A încercat să obţină cele 450.000 de euro de la mai multe bănci. Fără succes până acum. Atenţie, omul a obţinut şi o garanţie de 80% din eventualul credit de la Fondul de Garantare a Creditului Rural. „Prima bancă la care am apelat, o bancă de stat care îşi face foarte multă reclamă pe zona creditelor agricole, mi-a cerut un aport propriu în cash şi garanţii în valoare de 30% din întregul proiect. Cu alte cuvinte, ar fi trebuit să vin cu 300.000 de euro cash. Păi, dacă îi aveam, de ce mai apelam la bancă?“, continuă tânărul antreprenor.

În cadrul înţelegerii cu banca ar fi trebuit să fie vorba şi de o scrisoare de garanţie (instrument care nu presupune plăţi cash) pe care fermierul ar trebui să o folosească pentru a debloca, sub formă de avans, jumătate din suma nerambursabilă, adică 225.000 de euro. Antreprenorul a explicat băncii că este dispus să folosească această sumă pentru a garanta viitorul credit. Banca l-a refuzat iarăși, susţinând că îşi asumă un risc atunci când emite scrisoarea de garanţie. „Pe lângă cei 225.000 de euro care erau cerţi, le-am mai propus şi să aduc ca garanţie un apartament în valoare de 80.000 de euro. Ar fi însemnat încă 65.000 de euro ca aport propriu. În total, vorbim de aproape 300.000 de euro.

Degeaba, au refuzat propunerea“, continuă antreprenorul. Nici la celelalte bănci la care a apelat, dintre cele active mediatic pe zona creditelor agricole, nu a avut mai mult succes. Ba chiar unele dintre ele, pe lângă depozit colateral, garanţii imobiliare, ipotecă pe teren şi gaj pe utilaje, au mai solicitat şi un codebitor. Specialiştii din piaţă arată că apetenţa organismelor europene, dar şi a băncilor locale pentru proiecte de mici dimensiuni, care presupun activităţi mai degrabă exotice, este destul de mare.

Şansele de a obţine bani, de exemplu, pentru achiziţionarea unor stupi de albine sau pentru cultivarea pe spaţii reduse a florilor sunt cu mult mai mari decât cele de a obţine o finanţare pentru a dezvolta o afacere în domeniul cultivării cerealelor.La întrebarea noastră privind ponderea creditelor pentru fermieri în totalul împrumuturilor acordate de bancă, reprezentanţii BCR ne-au răspuns raportându-se la sectorul microîntreprinderi şi PFA.  

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...
Ultima oră
Pe aceeași temă