13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăMasterCard și Visa nu pleacă din Rusia

MasterCard și Visa nu pleacă din Rusia

MasterCard va rămâne în Rusia indiferent ce se va întâmpla, în timp ce Visa speră să se ajungă la un compromis productiv cu autorităţile din această ţară, au declarat vineri reprezentanţii celor două companii, care au propus crearea unui operator comun de plăţi în această ţară. „Rămânem în Rusia indiferent ce se va întâmpla”, a afirmat directorul operaţiunilor din Rusia ale MasterCard, Ilia Riabi, citat de RIA Novosti, preluată de Mediafax.

Directorul general al Visa în Rusia, Andrew Torre, a confirmat la rândul său că grupul vrea să continue activitatea în această ţară. El a notat că întâlnirea avută cu oficiali ruşi a fost foarte productivă şi şi-a exprimat speranţa că se va ajunge la un compromis. Reprezentanţii Visa şi MasterCard s-au întâlnit cu vicepremierul Igor Şuvalov şi cu ministrul de Finanţe Anton Siluanov, la un forum internaţional de afaceri care are loc la St. Petersburg.

Visa şi MasterCard au anunţat la începutul acestei săptămâni că evaluează posibilitatea de a continua operaţiunile în Rusia, după ce autorităţile au modificat o lege referitoare la sistemul de plăţi, înăsprind regelementările aplicate activităţii lor pe piaţa rusă. Anterior, preşedintele Vladimir Putin a promulgat o lege de creare a unui sistem naţional de plăţi.

Începând de la 1 iulie, operatorii străini de sisteme de plăţi trebuie să contribuie trimestrial la un cont special al băncii centrale, cu 25% din volumul mediu zilnic al tranzacţiilor. Decizia a fost luată după ce Visa şi MasterCard au refuzat la sfârşitul lunii martie să presteze servicii pentru mai multe bănci ruseşti, în urma sancţiunilor impuse de Statele Unite din cauza conflictului din Ucraina.

Parlamentul rus ar putea să reducă mărimea contribuţiilor Visa şi MasterCard la contul de la banca centrală, a declarat miercuri parlamentarul Anatoli Aksakov. Ministrul de Finanţe Siluanov a declarat la rândul său, vineri, că Visa şi MasterCard ar putea înfiinţa în Rusia un operator propriu de plăţi.

"Au adresat guvernului o propunere prin care să se asigure cooperarea cu sistemele de plăţi din Rusia, crearea unei companii, în următorul an şi jumătate, care să aparţină exclusiv Visa şi MasterCard", a spus Siluanov după întâlnirea cu reprezentanţii companiilor. Riabi, şeful MasterCard, a confirmat că în cursul discuţiilor cu Siluanov şi Şuvalov companiile au sugerat propria lor soluţie, care a obţinut acordul preliminar al guvernului.

Cele mai citite

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

Echilibrul perfect: cum să îmbini mobilierul vintage cu designul modern

În ultimii ani, o tendință care a câștigat teren în designul interior este combinarea mobilierului vintage cu designul modern. Acest amestec neconvențional de stiluri...

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...
Ultima oră
Pe aceeași temă