Nu mai intrăm în zona Euro. Care sunt consecințele

Cabinetul Cioloș păstrează obiectivul adoptării monedei euro, dar nu mai anunță anul 2019 ca moment de convergenţă. O nouă dată de adoptare va trebui stabilită peste un an, de către noul Executiv rezultat după alegerile legislative.

Decizia, anunțată prin raportul guvernamental de convergenţă pe anul 2016, este o dovadă de realism, pentru că până România a lansat de fiecare dată termene nerealiste, a explicat analistul financiar Aurelian Dochia. “Prin anul 2007, discutam despre adoptarea monedei euro în 2014, apoi s-a amânat pentru 2015, apoi s-a amânat iarăşi. Este rea­list în momentul acesta să mergem pe ideea că nu ne mai fixăm un termen, aşa cum au făcut cele mai multe ţări ce nu sunt în zona Euro.”, a declarat Aurelian Dochia pentru „România liberă“.

Analistul a precizat că, dacă până acum incapacitatea noastră a fost cea care ne-a făcut să nu respectăm termenele şi nu am îndeplinit niciodată cel puţin criteriile nominale, acum intervine şi problema crizei eurozonei. “Există destul de multe semne de întrebare cu privire la viitorul zonei Euro şi ce se va întâmpla, deci este normal, logic şi raţional să mergem pe ideea renunţării la nişte termene fixe şi să ne lăsăm libertatea de a acţiona şi în funcţie de ce se va întâmpla”, a arătat Aurelian Dochia.

Nu există un impact palpabil, vizibil. Important e că ideea de convergenţă şi de adoptare a monedei euro n-ar trebui să modifice fundamental politicile macroeconomice. “Nu trebuie să ne schimbăm ţintele de stabilitate macroeconomică în nici un caz. Ele sunt criterii de stabilitate macroeconomică valabile şi dacă ne propunem, şi dacă nu ne propunem să intrăm în zona Euro”, a subliniat analistul financiar.

Astfel, cele patru criterii de la Maastricht ar trebui respectate oricum, pentru că fac parte şi din Pactul de Stabilitate şi Creştere din Europa. “Limita de 3% din deficitul bugetar şi procedura de deficit excesiv se aplică şi statelor membre ale Zonei Euro, şi celor nemembre. Aveam poate o anumită libertate mai mare în ceea ce priveşte inflaţia. Sper să nu ajungem să abuzăm de această libertate”, a precizat pentru „România liberă“ Aurelian Dochia.

Cea mai vizibilă evoluţie în une­le state ce au trecut la euro, ca Grecia sau Italia, a fost creşterea preţurilor. Dacă un produs costa de exemplu echivalentul în euro a 1,72 euro, comerciantul a rotunjit la 2, dacă nu chiar la 2,50 euro. Comisia Europeană a efectuat studii, constatându-se o discrepanţă destul de mare între percepţia publică a creşterilor de preţuri şi cât erau acestea în realitate, pe statistici oficiale. “Populaţia percepea întotdeauna că ar fi crescut preţurile cu mult mai mult decât decât în statistici. E normal. Fie­care este afectat de un anumit produs. Dacă pe mine apa minerală mă interesează şi mi se pare că a crescut preţul, pentru mine e semnificativ, dar nu privesc ansamblul coşului de consum şi tind să ignor produsele la care n-a crescut preţul sau poate chiar a scăzut”, a detaliat Aurelain Dochia.

Pentru contracararea acestor creşteri artificiale, în majoritatea statelor ce au făcut mai târziu conversia, după 2005, de exemplu, preţurile au fost afişate simultan în moneda naţională şi în euro cu un an înainte de trecerea propriu-zisă la moneda euro. “Au fost pacturi şi convenţii, în care comercianţii se angajau să nu mărească preţurile, iar de câţiva ani asistăm la o tendinţă de deflaţie, de scădere a preţurilor, ce face ca temerea de creştere a preţurilor să nu mai fie atât de persistentă”, a declarat analistul financiar.

Dar nu cumva deflaţia scade competitivitatea economică în zona euro şi face ca România să se apro­pie de aceasta ca performanţă? Aurelian Dochia a explicat că apropierea ar trebui să se vadă în două lucruri: o creştere de productivitate şi o apreciere a monedei naţionale. “De exemplu, de vreun an, leul a avut o tendinţă de întărire. Prognoza Comisiei Naţionale de Prognoză este că leul se va aprecia şi o bună parte din apreciere este bazată pe această apropiere de Europa pe o cale indirectă, de care ar trebui să bene­ficieze într-un fel toată lumea”, a fost concluzia specialistului. 

3% este deficitul bugetar anual maxim. Raportul dintre deficitul bugetar anual și PIB nu trebuie să fie peste 3%, la sfârşitul anului fiscal. Dacă nu, cerinţa e să ajungă cât mai aproape de această cifră.