19.1 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăOficiile poştale din mediul urban vor fi dotate cu automate bancare

Oficiile poştale din mediul urban vor fi dotate cu automate bancare

Poşta Română va oferi spre închiriere spaţii destinate instalării de automate bancare (ATM) în oficiile poştale din mediul urban. Compania a trimis invitaţii către societăţile bancare care activează pe toată piaţa din România, iar condiţiile de colaborare urmează să fie stabilite în baza unor negocieri ulterioare, se arată într-un comunicat.

Poşta Română este o companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990, ce funcţionează pe gestiune economică, respectiv îşi constituie veniturile din contracte comerciale şi se autofinanţează.

Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în proporţie de 75% şi de Fondul Proprietatea, în proporţie de 25%.

Cele mai citite

Veste bună pentru iubitorii de animale de companie! Târg de adopții organizat de ASPA la Arena Națională

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) organizează un târg de adopţii de animale de companie, pe 26 mai, la Arena Naţională. Astfel, cei care...

Daniel Niculae se desparte de Rapid. “Contractul lui nu va mai fi prelungit”

Contractul lui Daniel Niculae la Rapid nu va fi prelungit, anunță Victor Angelescu, acționar minoritar al clubului din Giulești. "Daniel Niculae este preşedintele clubului până...

Cine este pădurarul „garantat” de baronul Gheorghe Flutur care va conduce APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va avea din această săptămână un nou director general în persoana unui silvicultor, fost deputat...
Ultima oră
Pe aceeași temă