12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPiața recuperărilor va urca în acest an cu cel puțin 8%

Piața recuperărilor va urca în acest an cu cel puțin 8%

Valoarea medie a creanțelor neîncasate este de 1.400 de euro pentru clienții băncilor și 190 de euro în domeniul telefoniei, reiese din datele companiilor care se ocupă cu recuperarea acestora.

Companiile care se ocupă cu recuperările de creanțe trebuie să facă față celor mai dinamice sectoare, care sunt cele din domeniul bancar și al telefoniei.

Potrivit datelor furnizate de Top Factoring, în România, valoarea medie a creanțelor neîncasate pentru segmentul bancar e de 1.400 de euro, iar pentru facturile telefonice, de 190 de euro.  Compania a înregistrat în 10 ani de activitate mai mult de două milioane de cazuri soluționate cu încasarea datoriei din partea debitorilor, ceea ce reprezintă peste 10% din populația țării.  Cea mai mare parte a business-ului provine din recuperarea de creanțe neîncasate pentru clienți din banking și domeniul telecom. La nivelul anului în curs, piața de recuperare a creanțelor se ridică la valoarea de 2,7 miliarde de euro.

Companiile care activează pe piața românească de profil estimează că volumul pieței de management și recuperare de creanțe va urca în acest an cu cel puțin 8%, având în vedere evoluția generală a pieței și valoarea portofoliilor ce urmează să fie scoase la vânzare.

„Având în vedere evoluția din primul semestru, ne așteptăm ca piața să crească cu 200 mili­oane de euro în 2016, respectiv la 2,7 miliarde de euro“, a declarat Cătălin Neagu, directorul ge­neral al companiei.

Anul trecut, valoarea cre­an­țe­lor colectate de firmele din domeniu a crescut cu 27%, po­trivit Asociației de Management al Creanțelor Comerciale (AMCC). “Companiile de colectare a creanțelor din România rămân concentrate să ofere soluții debitorilor în etapa de colectare a creanțelor pe cale amiabilă, iar corespondența scrisă rămâne cea mai utilizată metodă pentru colectarea creanțelor în România“, explica în primăvară președintele AMCC, Georg Kovacs.

Datele au fost influențate, în 2015, de creșterea creanțelor externalizate, cu 11% față de 2014.

Astfel, firmele din domeniu au externalizat anul trecut creanțe în valoare de 10,2 mili­oane euro, aferente unui număr de circa șase milioane de cazuri. Creanțele internaționale externalizate reprezintă 8,8 mili­oane euro și 825 de cazuri, potrivit datelor asociației.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă