11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPonta ar vrea alt tip de acord cu FMI

Ponta ar vrea alt tip de acord cu FMI

România ar putea încheia un nou tip de acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) după expirarea actualului program, după modelul Poloniei, țară ce are la dispoziţie o linie de credit flexibilă, care poate fi reînnoită şi pe care o poate accesa în caz de urgenţă, a declarat premierul Victor Ponta.

„Dacă vom încheia acordul cu succes, şi eu cred că îl vom încheia, nu vom mai avea nevoie de un nou acord de tip preventiv. Poate vom putea discuta un alt tip de înţelegere. Cred că sunt mai multe feluri de acorduri cu FMI, de exemplu cum e cel al Poloniei”, a spus miercuri Ponta, citat de Reuters.

Acordul stand-by în valoare de 2 miliarde de euro cu FMI expiră în luna septembrie a anului viitor. Autorităţile l-au tratat ca având caracter preventiv, fără să acceseze fonduri până în prezent. Scopul înţelegerii este de a proteja economia românească de eventuale şocuri pe pieţele financiare şi de a ajuta la reducerea costurilor de finanţare.

Acordul, însoţit de un împrumut în valoare tot de 2 miliarde de euro cu Uniunea Europeană, a fost semnat în septembrie anul trecut, fiind al treilea program de creditare pe care România l-a negociat cu partenerii internaţionali din 2009.

Delegaţii ale FMI şi UE sunt aşteptate în Bucureşti în ianuarie pentru cea de a treia evaluare a acordului stand-by. Reprezentanţii FMI au amânat anul acesta de două ori prezentarea unui raport de evaluare privind evoluţia României în cadrul programului, prima dată din cauza unei neînţelegeri între guvern şi FMI privind reducerea CAS, iar a doua oară în contextul alegerilor prezidenţiale din noiembrie. În aceste condiţii, programul s-a prelungit până în septembrie 2015, faţă de data iniţială de încheiere, care era stabilită în luna martie a anului viitor.

O misiune tehnică a creditorilor internaţionali a fost prezentă în România între 2-10 decembrie, însă exclusiv pentru discuţii privind bugetul pe 2015.

Încheierea unei noi înţelegeri cu FMI ar putea ajuta la atenuarea sentimentului de îngrijorare în rândul investitorilor, care se tem că progresele economice şi financiare înregistrate de România în ultimii ani vor fi inversate odată ce ţara nu va mai beneficia de sprijinul instituţiilor financiare.

Noul acord ar putea lua forma unei linii de credit flexibile, de tipul celei acordate Poloniei, care este accesată doar în cazuri extreme şi care presupune termeni mai puţin rigizi decât cei incluşi în acordurile încheiate cu România, inclusiv raportat la frecvenţa misiunilor de evaluare, care ar urma să se desfăşoare odată la şase luni, faţă de trei luni în prezent.

Polonia a încheiat un acord de credit flexibil (LCM) cu FMI în 2009, în valoare de 33,8 miliarde de euro, din care nu a atras fonduri şi pe care l-a reînnoit în ianuarie 2013.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă