9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPonta promite bani actorilor la rectificarea bugetară din septembrie

Ponta promite bani actorilor la rectificarea bugetară din septembrie

Premierul Victor Ponta a anunţat, joi, că la rectificarea bugetară din luna septembrie Guvernul va adopta o Ordonanţă prin care se vor reda drepturilor financiare actorilor şi celorlalte categorii asimilate, el arătând că este vorba de aproximativ o mie de persoane şi că există resursele necesare, relatează Mediafax.

„La rectificarea din luna septembrie putem să adoptăm şi Ordonanţa prin care drepturile pe care Traian Băsescu şi Emil Boc le-au tăiat sunt reluate – deci nu dăm ceva noi în plus – exact drepturile pe care le-au avut, cred că din 2003 sau 2004, acea indemnizaţie. Nu e în niciun caz vorba de o avere şi e vorba despre o mie şi ceva de persoane, mari artişti, mari valori. Putem şi avem capacitatea să punem din nou legea în acţiune”, a spus Ponta, într-o emisiune la Antena 3.

„Am primit un memoriu, dar nu am vrut să spun până nu am fost convins că am resursa. Vorbim aici de Florin Piersic, de Sebastian Papaiani, de oameni care realmente cred că pentru fiecare dintre noi reprezintă ceva”, a adăugat Ponta.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă