18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăProcedură de infringement împotriva României, în domeniul serviciilor financiare

Procedură de infringement împotriva României, în domeniul serviciilor financiare

Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva a 11 state, inclusiv România, pentru că nu au pus pe deplin în aplicare Directiva privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor bancare, informează Mediafax.

Comisia Europeană a cerut, joi, României, Bulgariei, Cehiei, Franței, Italiei, Lituaniei, Luxemburgului, Olandei, Maltei, Poloniei și Suediei să pună pe deplin în aplicare Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare. Această directivă (2014/59/UE) este un element central al uniunii bancare a UE, care a fost instituită pentru a crea un sector financiar mai sigur și mai solid în urma crizei financiare, potrivit unui comunicat.

Noile norme introduse prin Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare oferă autorităților naționale instrumentele și competențele necesare pentru a atenua și a gestiona intrarea în dificultate a băncilor și a marilor firme de investiții din toate statele membre ale UE. Obiectivul este acela de a garanta că băncile aflate în pragul insolvenței pot fi restructurate fără a obliga contribuabilii să plătească pentru menținerea stabilității financiare. Se prevede, în schimb, că acționarii și creditorii băncilor trebuie să își suporte partea lor din costuri, prin intermediul unui mecanism de “recapitalizare internă”.

Data-limită pentru transpunerea acestor norme în dreptul național a fost 31 decembrie 2014.

Cu toate acestea, 11 țări din UE nu au transpus pe deplin normele în dreptul național.

Solicitarea din partea Comisiei are forma unui aviz motivat (infringement), a doua etapă a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

Dacă aceste 11 state nu iau măsurile necesare în termen de două luni, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Începând din 2008, Comisia Europeană a adoptat o serie de măsuri pentru a asigura stabilitatea serviciilor financiare și bancare. Adoptată în primăvara anului 2014, Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare pune la dispoziția autorităților mecanisme cuprinzătoare și eficace pentru a gestiona la nivel național situația băncilor care intră în dificultate, precum și mecanisme de cooperare pentru a face față situațiilor de dificultate ale băncilor transfrontaliere.

În temeiul Directivei privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare, băncile sunt obligate să întocmească planuri de redresare pentru a depăși dificultățile financiare. Autorităților li se atribuie, de asemenea, anumite competențe pentru a interveni în operațiunile băncilor și a le ajuta pe acestea să evite intrarea în dificultate. Dacă totuși intrarea în dificultate nu poate fi evitată, autoritățile dispun de instrumente și competențe extinse pentru restructurarea instituției în dificultate, distribuind pierderile la nivelul acționarilor și al creditorilor, conform unei ierarhii bine stabilite. Autoritățile au competența de a pune în aplicare planuri de rezoluție a băncilor care au intrat în dificultate, astfel încât să păstreze cele mai importante funcții și să nu îi oblige pe contribuabili să salveze băncile respective.

Există dispoziții precise privind modul în care autoritățile din țara de origine și cele din țara-gazdă ar trebui să coopereze în toate etapele rezoluției transfrontaliere, de la planificarea procesului la rezoluția în sine. În acest context, Autoritatea Bancară Europeană are un rol important de coordonare și mediere în eventualitatea unui dezacord.

De asemenea, sunt în curs de creare fonduri de rezoluție naționale. În cazul statelor membre din zona euro, aceste fonduri vor fi înlocuite de Fondul unic de rezoluție începând din 2016.

Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare este completată de norme tehnice elaborate de Autoritatea Bancară Europeană pe mai multe teme, cum ar fi cerința de informații concrete pentru planurile de redresare și de rezoluție și asigurarea unei evaluări corecte a activelor și a pierderilor în momentul rezoluției.

Cele mai citite

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Premieră mondială! Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să vizitezi Veneția

Veneția, una dintre cele mai frumoase și vizitate destinații din lume, se confruntă de mult timp cu provocări legate de turismul de masă, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă