23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRăzboiul dintre clienţi şi sistemul bancar trebuie să înceteze, spune Isărescu

Războiul dintre clienţi şi sistemul bancar trebuie să înceteze, spune Isărescu

Războiul dintre clienţi şi sistemul bancar, în care ambele tabere se acuză reciproc, trebuie să înceteze, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Acesta a subliniat că e nevoie de înțelegere în această perioadă de restructurare a sistemului bancar, în care creditul nu poate "exploda".

"Suntem într-o perioadă în care sistemul nostru financiar-bancar traversează o accentuată restructurare. Când te restructurezi bineînţeles că e greu să faci o chirurgie adâncă şi să alergi. N-are cum să explodeze creditul şi nici să crească supernatural, şi asta trebuie privită ca o perioadă de relativă normalitate. Bineînţeles că este o perioadă dificilă, de restructurare, de scoatere în afara bilanţului a creditelor neperformante", a afirmat Isărescu, citat de Mediafax.

El s-a arătat totuşi optimist, pe fondul creşterii înregistrate de creditarea în lei, în contrapartidă cu finanţarea în valută, care s-a redus fără "măsuri administrative".

"Eu sunt pozitiv aici, nu numai pentru că vedem cum creşte creditul în lei, scăpăm de acea povară îngrozitoare cu care am plecat la drum, obsesia pentru valută, încrederea în moneda naţională. Creditul în valută, care ne-a subminat politica monetară, ponderea lui scade fără măsuri administrative, ci pentru că urcă ponderea cealaltă, iar el să rămână acolo unde nu prezintă riscuri", a spus şeful BNR.

Guvernatorul apreciază că sistemul bancar trebuie înţeles pentru perioada "nu uşoară" pe care o traversează şi, de asemenea, îndrumat şi ajutat pentru a se apropia de clienţi.

"Acest război între clienţi şi sistemul bancar, cu acuze reciproce, trebuie pur şi simplu încheiat. Şi băncile trebuie să înţeleagă că au limite în a-şi câştiga venituri din altceva, din comisioane, comisioane care s-au dezvoltat aproape toate, au ajuns la limită. Fără creditare, nu au din ce să trăiască 40 de bănci. Creditare sănătoasă către corporaţii, firme sănătoase, care să ducă la o creştere economică sustenabilă", a punctat Isărescu.

El a aminit cum în trecut a fost finanţat "Dallas"-ul de la Slobozia, mai scrie Mediafax.

"Eu nu pot să nu vă menţionez acest lucru, că sunt veteran şi ştiu discuţiile cu Dallas-ul de la Slobozia. Am văzut atâtea începuturi tumultoase în 25 de ani, cu gândurile cele mai bune şi care au dus România pe căi greşite, încât nu pot să nu le menţionez", a mai spus guvernatorul.

Cele mai citite

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...

Tramvaiul 41 nu va circula sâmbătă

Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar, sâmbătă, 30.03.2024, anunță STB. Legătura între cartierul Drumul Taberei și zona de Nord a Capitalei se va...
Ultima oră
Pe aceeași temă