10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRestanțe mai mici, dar și depozitele scad

Restanțe mai mici, dar și depozitele scad

Soldul creditelor acordate populației și firmelor private continuă să crească. Într-o țară în care Bursa este ca și inexistentă, iar fondurile de investiții ezită, creditele de la bancă rămân singura soluție pentru finanțarea economiei.

Societatea româneas­că înregistrează o diferenţă între percepţie şi realitate în privinţa băncilor, iar percepţia negativă poate afecta finanţarea economiei, având în vedere că aceasta este asigurată în proporţie de peste 90% de către bănci, susţine preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu.

“Percepţia despre bănci poate aduce un element puternic negativ, dat fiind că cele 37 de bănci existente asigură peste 90% din finanţarea necesară în economie, iar această finanţare poate suferi, dacă nu există încredere. (…) În realitate, băncile din România se bucură de încrederea a 10 milioane de clienţi deponenţi”, a afirmat Florin Dănescu, citat de Agerpres.

Soldul creditului acordat de instituţiile de profil firmelor şi populaţiei a crescut în martie 2016 faţă de luna anterioară, pe componenta de împrumuturi în lei pentru populaţie fiind înregistrat un avans de 2,3%, în timp ce creditarea companiilor în monedă naţională a urcat cu doar 1,4%, se arată într-un comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR).

Comparativ cu martie 2015, creditul neguvernamental total a crescut pe baza avansului finanţărilor în lei pentru populaţie, care au consemnat un plus, în timp ce creditarea în valută pentru aceeaşi categorie de clienţi a înregistrat un regres anual. “Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna martie 2016 cu 0,5% (0,4% în termeni reali) faţă de luna februarie 2016, până la nivelul de 216,31 miliarde de lei. Creditul în lei s-a majorat cu 2,3% (2,1% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a redus cu 1,4% (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 1,5%). La 31 martie 2016, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 2,8% (5,9% în termeni reali) faţă de 31 martie 2015, pe seama majorării cu 20,2% a componentei în lei (23,9% în termeni reali) şi a diminuării cu 11,5% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 12,7%)’’, informează BNR.

În acelaşi timp, creditul guvernamental s-a majorat cu 0,8% faţă de februarie 2016, până la 90,3 miliarde de lei. La 31 martie 2016, creditul guvernamental a crescut cu 14,3 milioane de lei faţă de 31 martie 2015.

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat, la sfârşitul lunii martie 2016, un sold de peste 283,7 miliarde lei, în scădere cu 1% (1,1% în termeni reali) faţă de luna anterioară, dar cu 9,9% (13,3% în termeni reali) peste nivelul din martie 2015.

Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor, înregistrată în luna martie 2016, se cifrează la 9,1 miliarde de lei, în scădere cu 0,44% faţă de suma raportată în februarie, în timp ce restanţele la creditele în valută se ridicau la 11,77 miliarde de lei (echivalent), în coborâre cu 2,72%. Restanţele populaţiei şi ale firmelor la bănci sunt în scădere şi comparativ cu martie 2015, atât la lei, cu 9,65%, de la 10,073 miliarde de lei, cât şi la valută, cu 19,15%, de la 14,558 miliarde de lei (echivalent).

Totalul creditelor în lei atingea, în martie, aproape 114 miliarde de lei (cu 2,33% peste valoarea din luna precedentă), din care 55,007 miliarde de lei erau sume contractate de agenţii economici şi 55,807 miliarde de lei împrumuturi făcute de populaţie.

Creditele în valută totalizau 105,11 miliarde echivalent lei în martie (cu 1,31% mai puţin faţă de februarie), din care 51 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenţii economici şi 52,3 miliarde de lei luate de populaţie.

Bucureştenii aveau, la finele lunii martie, credite în lei restante în sumă de 2,143 miliarde de lei şi în valută de 5,088 miliarde de lei (echivalent).

Totalul creditelor în lei contractate în Capitală ajungea la 38,3 miliarde de lei, iar al celor în valută la 49,08 miliarde de lei

Pe de altă parte, valoarea depozitelor constituite în bănci de populaţie şi firme s-a redus, în martie 2016, cu 1% faţă de februarie, pe fondul diminuării depozitelor constituite de firme, atât în lei, cu 2,6%, cât şi în valută, cu 2,8%, reiese din datele publicate  de Banca Naţională a României (BNR).

Comparativ cu martie 2015, depozitele în bănci au crescut cu 9,5% pe seama economiilor rea­lizate de companii, atât în lei, cât şi în valută, unde s-a consemnat un avans anual de 17,2%, respectiv 7,9%.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut uşor, în martie faţă de februarie, cu 0,2%, până la 93 miliarde lei, dar faţă de martie 2015 au urcat cu 6,7% (10% în termeni reali). “Depozi­tele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au diminuat cu 0,9%, până la nivelul de 83.203,1 milioane lei (exprimate în euro, depozi­tele în valută s-au redus cu 1%, până la 18.597,9 milioane euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 6,5% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 5%); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 5,9% (exprimate în euro, depo­zitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 4,4%), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei au crescut cu 7,9% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice ­s-au majorat cu 6,3%)”, se arată în comunicatul BNR. 

Depozitele în bănci au crescut cu 9,5%, pe seama economiilor realizate de companii, atât în lei, cât şi în valută, unde s-a consemnat un avans anual de 17,2%, respectiv 7,9%.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă