14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăRomânia şi Bulgaria au avut şi în 2010 cel mai mic PIB/locuitor...

România şi Bulgaria au avut şi în 2010 cel mai mic PIB/locuitor din UE

România şi Bulgaria au avut, în 2010, un PIB/locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) mai mic cu aproximativ 55% faţă de media din Uniunea Europeană, potrivit unei estimări preliminare publicată, marţi, de Oficiului European de Statistică (Eurostat), relatează Agerpres.

Ţara noastră ocupă în continuare penultimul loc în UE, înaintea Bulgariei, unde valoarea PIB/locuitor exprimat în PPS a fost de 43% din media UE.

Comparativ, în 2009, PIB/locuitor exprimat la paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) în România s-a situat la 46% din media UE, iar în Bulgaria la 44% din media UE.

Şi în 2010 cea mai prosperă ţară membră a blocului comunitar a fost Luxemburg, unde PIB/locuitor exprimat în PPS a fost de peste două ori şi jumătate mai mare (283%) faţă de media din UE.

Urmează Olanda, Danemarca, Irlanda, Austria, Suedia, unde PIB/locuitor exprimat în PPS a fost între 23 şi 34% mai mare comparativ cu media din UE. în timp ce în Germania, Belgia, Finlanda, Marea Britanie, PIB/locuitor exprimat în PPS a depăşit cu peste 10% media din UE.

În jurul mediei din UE se situează Franţa, Spania, Italia, Cipru, iar Grecia, Slovenia, Malta, Portugalia, Cehia şi Slovacia au un PIB/locuitor exprimat în PPS mai mic cu 10 până la 30% faţă de media din UE. Urmează Estonia, Ungaria, Polonia, Lituania, Letonia, unde PIB/locuitor exprimat în PPS a fost între 35 şi 50% mai mic comparativ cu media din UE iar pe ultimele locuri se situează România şi Bulgaria, care au avut, în 2010, un PIB/locuitor exprimat în PPS mai mic cu aproximativ 55% faţă de media UE.

Cele mai citite

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...
Ultima oră
Pe aceeași temă