14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăȘeful delegației FMI în România, Reza Baqir, lansează un avertisment: Majorările salariale...

Șeful delegației FMI în România, Reza Baqir, lansează un avertisment: Majorările salariale amenință creșterea economică. Percepția României în regiune este pozitivă din perspectiva luptei împotriva corupției

Șeful misiunii Fondului Monetar Internațional pentru România, Reza Baqir, avertizează că nu mai este loc de alte tăieri de taxe. Reducerile succesive de impozite, majorările salariale și investițiile reduse ale statului amenință creșterea economică și restrâng, totodată, creșterea potențială a economiei, potrivit Digi24. 

„Cu toate acestea, reducerile succesive de impozite şi taxe, majorările salariale ce depăşesc creşterile de productivitate şi investiţiile publice de calitate, de volum redus, încep să ameninţe aceste realizări şi restrâng creşterea potenţialului. După părerea noastră, acesta este cel mai important mesaj. Se impune reorientarea politicilor dinspre stimularea consumului către sprijinirea investiţiei pentru a avea o creştere sustenabilă care să permită includerea unui număr cât mai mare de români în clasa de mijloc, într-o manieră sustenabilă”, a spus Reza Baqir, şeful misiunii FMI în România.

Acestea sunt primele concluzii ale raportului FMI asupra economiei României prezentat la această oră la sediul BNR. Aceștia au transmis Guvernului că este necesară o mai bună absorbție a fondurilor europene.

Percepția României în regiune și pe plan internațional este pozitivă

Șeful misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI) pentru România, Reza Baqir, susține că percepția României în regiune și pe plan internațional este pozitivă, din punct de vedere al luptei împotriva corupției, informează Agerpres.

„În ultimul raport al echipei, am discutat despre importanța luptei împotriva corupției și a progreselor. Pentru FMI, această luptă împotriva corupției este foarte importantă. În domeniile cheie în care oferim asistență, cum ar fi adminstrația fiscală, îmbunătățirea eficienței cheltuielilor publice, de fiecare dată am spus că există o relație bilaterală", a spus Reza Baqir.

Potrivit acestuia, lupta împotriva corupției contribuie la transparentizarea și eficientizarea cheltuielilor, dar și la atragerea de investiții.

„Percepția României în regiune și pe plan internațional este una pozitivă. Noi vom continua să subliniem importanța acestui domeniu și obținerea de câștiguri pe frontul luptei anticorupției va ajuta România, nu neapărat ca atare, dar prin efectele pe care le are asupra economiei", a subliniat oficialul FMI.

România are nevoie să susțină în continuare lupta împotriva corupției

 

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, joi, la Palatul Cotroceni, cu o delegație a Fondului Monetar Internațional (FMI). În acest context, șeful misiunii FMI în România, Reza Baqir, a accentuat necesitatea continuării luptei anticorupție, cât și a unor politici economice sănătoase, care să consolideze creşterea economică din ultimii ani.

Într-un comunicat de presă, Administrația Prezidențială precizează că întrevederea delegației FMI condusă de Reza Baqir, cu președintele Klaus Iohannis, „a avut ca scop prezentarea principalelor concluzii ale misiunii periodice de evaluare, în virtutea statutului României de ţară membră a Fondului Monetar Internaţional”.

Astfel, în cadrul discuțiilor s-au abordat teme precum evoluţiile economice recente ale României.

„Şeful misiunii FMI a subliniat necesitatea unor politici economice sănătoase, care să consolideze creşterea economică din ultimii ani a României, mai ales în contextul în care actualul cadru fiscal-bugetar prezintă o serie de riscuri şi vulnerabilităţi”. Totodată, a fost prezentată „nevoia de a regândi trendul politicilor economice din ultimii ani, de la politici şi măsuri axate pe stimularea puternică a consumului, către politici de susţinere a investiţiilor şi a structurii productive a economiei României”.

Astfel, reprezentanţii FMI „au arătat că România are nevoie de creşterea performanţelor în absorbţia fondurilor europene şi îmbunătăţirea semnificativă a colectării veniturilor de către ANAF, dar şi de asigurarea predictibilităţii şi susţinerea în continuare a luptei împotriva corupţiei”, mai informează Administrația Prezidențială.

 

Klaus Iohannis: FMI mi-a prezentat câteva îngrijorări bine motivate. Aceleași date au fost comunicate și premierului. Sper că se va ține cont de ele

 

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, vineri, că discuțiile purtate cu delegația FMI au fost într-o „tonalitate foarte sobră".

„Recunosc că discuțiile au fost într-o tonalitate foarte sobră și delegația FMI mi-a prezentat câteva îngrijorări bine motivate. Ei sunt la sfârșitul misiunii de evaluare și mi-au spus că aceleași lucruri le-au transmis și premierului și ministrului de Finanțe. Eu sper foarte mult că se va ține cont de aceste chestiunii", a afirmat Iohannis, la Palatul Cotroceni.

 

 

 

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă