12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăȘeful misiunii FMI pentru România: Estimăm un deficit bugetar de 3,7%, în...

Șeful misiunii FMI pentru România: Estimăm un deficit bugetar de 3,7%, în acest an

Fondul Monetar Internațional (FMI) estimează un deficit bugetar de 3,7% pentru acest an și de 3,9% pentru 2018, a declarat, vineri, șeful misiunii FMI pentru România, Reza Baqir, potrivit Agerpres.

„Pentru anul acesta, estimăm că, dacă nu se iau alte măsuri în afară de cele incluse deja în buget, deficitul proiectat va fi de 3,7% din PIB. În timp ce deficitul este proiectat la 3,7% într-un scenariu în care politicile nu se modifică, vedem unele probleme care se configurează anul viitor. După estimările noastre, noi proiectăm că deficitul anului viitor va ajunge la 3,9% din PIB. Aș vrea să precizez că estimările noastre pentru anul viitor se vor modifica odată ce se vor purta discuțiile pe bugetul 2018. Informațiile noastre la acest moment se bazează pe ceea ce s-a inclus cu privire la anul 2018 în bugetul anului 2017 și pe efectele unor politici care sunt deja luate în considerare, cum ar fi majorarea punctului de pensie care trebuie să intre în vigoare în cursul acestui an", a spus Reza Baqir, într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, pe termen mediu, pentru a avea o poziție confortabilă, un deficit în jur de 1,5% din PIB este suficient pentru a păstra datoria publică pe o traiectorie descendentă. „Un deficit de 2,3% din PIB pentru anul acesta și de 2% pentru 2018 ar contribui la atingerea acestui scop. Pentru 2018, un deficit de 2,3% din PIB ar fi ceea ce economiștii numesc opoziție neutră din punct de vedere fiscal", a arătat oficialul FMI.

La începutul lunii martie, Ministerul Finanțelor Publice a dat asigurări că România va respecta ținta de deficit de sub 3% din PIB. Diferența dintre estimările Comisiei Europene și cele ale României în ceea ce privește deficitul bugetar pentru 2017 este rezultatul aplicării unor metodologii diferite de estimare, dar autoritățile române și-au asumat un program de guvernare care va respecta ținta de deficit de sub 3% din PIB, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice.

Replica autorităților române vine după ce comisarii europeni Valdis Dombrovskis și Pierre Moscovici au transmis o scrisoare Ministerului Finanțelor Publice în contextul publicării de către Comisia Europeană (CE) a rapoartelor privind situația economică și socială din statele membre.

Cele mai citite

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă