15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăȘtergerea proiectului Codului Fiscal de pe site-ul Ministerului Finanţelor dă naștere la...

Ștergerea proiectului Codului Fiscal de pe site-ul Ministerului Finanţelor dă naștere la suspiciuni

Ștergerea proiectului Codului Fiscal și a celui de Procedură Fiscală de pe site-ul Ministerului Finanţelor fără consultarea agenților economici dă naștere la suspiciuni față de conținutul acestor proiecte, avertizează reprezentanții investitorilor.

"Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) trage un important semnal de alarmă cu privire la retragerea de pe site-ul MFP a proiectelor Codului Fiscal şi a celui de Procedură Fiscală, considerând că retragerea acestor proiecte fără consultarea mediului de afaceri şi a părţilor afectate de modificările propuse, este de natură a genera suspiciuni serioase cu privire la conţinutul final al acestor documente. Organizaţiile reunite sub egida CDR susţin proiectul de rescriere a Codului Fiscal şi doresc ca acest proces să fie transparent şi deschis", se arată într-un comunicat al Coaliţiei, care reuneşte principalele structuri de investitori străini şi români de pe piaţa locală, scrie Mediafax.

Potrivit proiectului noului Cod Fiscal, persoanele fizice care deţin clădiri cu o altă destinaţie decât cea de locuinţă vor plăti un impozit reprezentând până la 2% din valoarea impozabilă, iar impozitul pe maşini va fi majorat semnificativ, de două ori şi jumătate în cazul autoturismelor cu motorizări de până la 1.600 centimetri cubi, pentru motoare maimari impozitul urmând însă să scadă.

De asemenea, potrivit Mediafax, impozitele şi taxele locale vor fi indexate în continuare o dată la trei ani în funcţie de inflaţie, dar nu de către Guvern, ca în prezent, ci direct de primării, şi vor putea fi majorate în fiecare an cu până la 50% faţă de acest nivel, comparativ cu nivelul maxim de 20% permis de normele actuale.

Conform proiectului, persoanele fizice care deţin clădiri cu o altă destinaţie decât cea de locuinţă vor plăti un impozit reprezentând până la 2% din valoarea impozabilă, iar impozitul pe maşini va fi majorat semnificativ, de două ori şi jumătate în cazul autoturismelor cu motorizări de până la 1.600 centimetri cubi, pentru motoare mai mari impozitul urmând însă să scadă.

Sâmbătă, Ministerul Finanţelor a anunţat că a retras, la solicitarea premierului Ponta, proiectele Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală, pentru ca acestea să fie analizate în cadrul Guvernului înainte de începerea dezbaterii publice.

Surse oficiale au declarat miercuri că Ministrul Finanţelor a transmis miniştrilor, pe suport electronic, un nou proiect al Codului Fiscal, care nu mai prevede majorarea impozitului pentru maşini cu o capacitate cilindrică de până în 1.600 centimetri cubi, fără însă alte modificări faţă de forma iniţială.

Cele mai citite

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Orașul Harkov ar fi fost atacat de Rusia cu un nou tip de bombă cu sistem de ghidare

Este posibil ca Rusia să fi utilizat un nou tip de bombă cu sistem de ghidare în atacurile aeriene asupra oraşului Harkov, din nord-estul...
Ultima oră
Pe aceeași temă