13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăSubscrierile Euroins România, în scădere

Subscrierile Euroins România, în scădere

 

Euroins România a subscris prime de 48,9 milioane de euro în primele şase luni ale acestui an, în scădere cu 21,7% faţă de perioada similară din 2013, potrivit datelor publicate de grupul bulgar Eurohold, acţionarul majoritar al asigurătorului român.

Peste 92% din subscrierile Euroins provin din poliţe de răspundere civilă auto (RCA), veniturile pe acest segment totalizând 45,1 milioane de euro în perioada analizată. Faţă de iunie 2013, veniturile din poliţe RCA au scăzut cu 20,7%.

Subscrierile din poliţe CASCO au însumat 1,46 milioane de euro după primele şase luni şi au coborât cu 35,2% faţă de iunie 2013. Cea mai mare scădere a fost înregistrată pe segmentul poliţelor de bunuri şi clădiri, de 53,2%, până la subscrieri de 745.000 de euro. Euroins România a fost înfiinţată în anul 1994 sub denumirea Asitrans şi practică numai asigurări generale.

În 2013, potrivit datelor Eurohold, Euroins România a înregistrat subscrieri de 115 milioane de euro, în creştere cu 13% faţă de anul precedent, compania plasându-se în primele zece companii de asigurare.

Peste 90% din subscrieri au fost înregistrate pe segmentul poliţelor RCA. Acţionarii companiei sunt Euroins Insurance Group PLC (Bulgaria) – 92,3% şi mai multe persoane fizice şi juridice, care împreună controlează titluri reprezentând 7,7% din capitalul social.

Rezultatele pieţei de asigurări la 4 luni

Cei 37 de asiguratori activi pe piaţa din România au raportat, după primele patru luni ale anului 2014, un volum cumulat de prime brute subscrise de 2,69 miliarde lei, în scădere cu 2,38% faţă de perioada similară din 2013, conform datelor ASF.

Pe asigurări generale subscrierile s-au cifrat la 2,18 miliarde lei (80,77% din totalul PBS- Prime Brute Subscrise), cu 0,97% mai putin ca în ianuarie-aprilie 2013. Segmentul life a cumulat 519,1 milioane lei (19,23% din total PBS), în scădere cu 7,89% faţă de aceeaşi perioadă de referinţă.

Cele mai mari ponderi in asigurari generale au deţinut: Clasa X – RCA+CMR: 44,59% (972,24 milioane lei; +9%), Clasa III – Casco: 25,34% (552,51 milioane lei; -2,2%), Clasa VIII – Incendiu şi alte calamităţi naturale: 14,88% (324,31 milioane lei; -5,1%). Volumul total al indemnizaţiilor brute plătite în primele 4 luni a fost de 1,52 miliarde lei, în scădere cu 1,98% faţă de perioada similara a anului 2013. Din total, 1,47 miliarde lei (96,84% din total; -2,35%) s-au plătit pe segmentul asigurărilor generale şi 48,09 milioane lei (3,16% din total; +11,16%) pentru asigurări de viaţă. Cele mai mari ponderi ale indemnizaţiilor brute plătite pentru categoria asigurări generale le-au deţinut: Clasa X – RCA+CMR: 47,93% (706,3 milioane lei; +2,8%), Clasa III – Casco: 34,66% (510,83 milioane lei; -23,67%), Clasa XIII – Răspundere civilă generală: 7,7% (113,43 milioane lei; aprox. +1000%).  

Cele mai citite

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...
Ultima oră
Pe aceeași temă