7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăUniCredit: Sistemul bancar din România va reveni pe profit în acest an

UniCredit: Sistemul bancar din România va reveni pe profit în acest an

Analiștii UniCredit estimează că sectorul bancar din România va reveni pe profit în acest an. În plus, insituția bancară se așteaptă la o scădere a creditelor neperformante din sistem cu 3 puncte procentuale, de la 14,4% la 11,4%.

Potrivit raportului "CEE Banking Study 2015" realizat de Unicredit, rentabilitatea activelor bancare ROA (Return on Assets) se va situa la 0,3% în 2015, faţă de un nivel negativ de 0,6% preconizat pentru anul trecut, scrie Mediafax.

Astfel, România va înregistra în acest an cea mai mare scădere din Europa Centrală şi de Est a ratei împrumuturilor neperformante, de 3 puncte procentuale, cu mult peste declinul anticipat în Slovenia sau Serbia, de 1,7 puncte, respectiv 1 punct procentual, reiese din estimările UniCredit.

Potrivit analiştilor UniCredit, împrumuturile din sistemul bancar românesc vor urca în acest an cu 0,1%, după o scădere de 3,6% anticipată pentru 2014, în timp ce depozitele bancare vor avansa cu 3%, păstrând acelaşi ritm de creştere ca în anul trecut. Rata dintre împrumuturi şi depozite se va situa la 94%, faţă de 96,8% în 2014, iar raportul costuri/venituri se va îmbunătăţi de la 55,6% la 53,8%.

Pe de altă parte, UniCredit estimează o creştere a creditelor neperformante în majoritatea ţărilor din regiune, pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina, per total, nivelul împrumuturilor neperformante fiind estimat să urce la 13,7%, de la 12,3% anul trecut. Astfel, Ucraina va avea cea mai mare rată a împrumuturilor neperformante, de 34% (în creştere de la nivelul de 30% estimat pentru 2014), urmată de Serbia (23% vs 24%), Rusia (21% vs 18%), Bulgaria (20,7% vs 18,9%) şi Ungaria (19,5% vs 20,5%), se arată în raportil citat de Mediafax.

La polul opus, Turcia va înregistra cel mai mic nivel al creditelor neperformante în totalul împrumuturilor (3,2% vs 3% în 2014), urmată de Slovacia (5,3% vs 5,4%), Cehia (6,1% vs 6,3%) şi Polonia (6,9% vs 7,3%).

România va înregistra o creştere economică de 2,5% anul acesta, Turcia şi Polonia fiind singurele ţări din regiune cu un ritm al avansului mai alert, de 3,4%, respectiv 3,3%, se arată în raport.

Cele mai citite

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...
Ultima oră
Pe aceeași temă