16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăZona euro este pregătită să deblocheze acordul privind datoria Greciei

Zona euro este pregătită să deblocheze acordul privind datoria Greciei

Președintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a anunțat sâmbătă că Grecia a îndepărtat temerile privind hotărârea ei de a introduce reforme pentru reducerea datoriei, deschizând astfel calea spre o relaxare a acesteia, transmite AFP citată de Agerpres.

“Sunt fericit să anunț că deschidem calea punerii în aplicare a măsurilor pe termen scurt ale MES destinate reducerii datoriei (Greciei)”, a scris Jeroen Dijsselbloem într-un mesaj pe Twitter, referindu-se la planul de salvare inițiat de zona euro, Mecanismul european de stabilitate.

“Am primit o scrisoare în care colegul meu grec confirmă angajamentul față de precedentele acorduri”, a adăugat ministrul olandez de finanțe, Jeroen Dijsselbloem, președintele Eurogruplui care îi reunește pe cei 19 miniștri de finanțe din zona euro.

Responsabilii zonei euro vor decide oficial, în cursul unei reuniuni programate în ianuarie, dacă vor aplica măsurile de reducere “pe termen scurt” a datoriei Greciei, adoptate la începutul lunii decembrie, a făcut cunoscut o sursă din Eurogrupului. Germania s-ar putea opune, a adăugat sursa.

La 14 decembrie, zona euro a suspendat, la cererea Germaniei, măsurile de reducere a datoriei Greciei care au fost acordate Atenei la 5 decembrie în schimbul aplicării de reforme.

Premierul grec, Alexis Tsipras, a anunțat atunci că o sumă de 617 milioane de euro va fi acordată unui număr de 1,6 milioane de pensionari sub forma unui supliment special de pensie iar anumite insule din estul Mării Egee vor fi scutite de la majorarea TVA.

Anunțurile cu caracter social făcute de guvernului elen au intervenit într-un moment în care discuțiile se blocaseră între Atena și creditorii săi cu privire la menținerea țării sub perfuzie financiară și măsurile de reducere a datoriei, din cauza divergențelor dintre zona euro, condusă de Germania, și Fondul Monetar Internațional.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă