Decizia de eliminare a prețurilor reglementate pentru gazele din producția internă de la 1 aprilie a dus la dispute aprige între jucătorii din piață: producători, furnizori și legiuitori. În tot acest scandal, vocea consumatorilor este cel mai puțin auzită, deși ei vor deconta factura finală.
Fără conducte de transport cu care să putem face schimb cu țările vecine, România rămâne o „insulă” pe piața gazelor naturale. În afară de ceea ce reușim să extragem pe plan intern prin intermediul a doi mari producători – Romgaz și OMV Petrom – și care ne asigură cea mai mare parte din consum, singura sursă externă de aprovizionare este gigantul rus Gazprom, prin intermediarii care realizează importurile pe piața locală.
Pentru a proteja populația de poziția dominantă pe care Romgaz și Petrom o au pe piață, autoritățile au impus celor doi producători un anumit preț de vânzare a gazelor către populație și centralele termice. De la 1 aprilie însă, în urma OUG 64/2016 aprobate de guvernul Cioloș, statul nu va mai reglementa acest preț, care până la 31 martie este stabilit la valoarea de 60 lei/MWh. Ce se va întâmpla după această dată, rămâne de văzut, dar deja spiritele sunt extrem de încinse. Pe de o parte, cei doi mari furnizori –E.ON și Engie – care asigură 92% din ce consumă populația, se opun liberalizării, amenințând cu scumpiri masive, de peste 10%. De cealaltă parte, producătorii vor să fie liberi să vândă la ce preț vor ei. Între aceste poziții, la mijloc sunt autoritățile, care trebuie să decidă dacă lasă liberalizarea să aibă loc de la 1 aprilie sau amână acest termen. Ultimele variante vehiculate în spațiul public sunt că Guvernul ar putea amâna liberalizarea până la 1 iunie sau că va lăsa OUG 64 să își producă efectele, dar va impune actorilor la piață ca toate tranzacțiile să se realizeze pe bursă.
Ambele propuneri sunt contestate de specialiștii consultați de „România liberă”. Prima măsură ar însemna prea multă instabilitate legislativă, iar a doua , cea privind tranzacțiile doar pe bursă, nu va rezolva concentrarea de pe piață de acum. Mai mult, ar putea scoate legal din joc micii furnizori, care au nevoie de cantități mai mici, susțin aceștia. Potrivit datelor oficiale, la finele anului trecut erau înregistrați 129 de furnizori licențiați pe piața gazelor naturale, însă patru dintre ei asigură 84,8% din ce se consumă.
Rușii dau reperele pentru tarife
Odată cu aprobarea dereglementării prețului gazelor din producția internă, de la 1 aprilie, Guvernul a impus producătorilor și furnizorilor ca un procent de 30%, respectiv de 20% din ceea ce produc/vând să se tranzacționeze obligatoriu pe bursele de profil, în 2017. Chiar Executivul spunea că fără aceste tranzacții, nu se poate stabili un preț real al gazelor naturale. Problema este că aceste cote obligatorii de gaze ce trebuie tranzacținate pe bursă existau și înainte, însă, din diverse motive, nu au fost realizate niciodată. Penalizările sunt foarte mici, nici instrumentele de tranzacționare nu sunt atractive, riscurile ca tranzacțiile să fie încheiate cu parteneri care sunt neserioși și își pot „pierde urma” sunt mari, așa încât jucătorii preferă contractele bilaterale, în care nu se cunosc prețurile. Astfel, tranzacțiile cu gaze naturale, pe piețele centralizate din România, s-au situat la un procent de doar 1,5%, din totalul consumului de gaze naturale din România, în 2015, față de un procent impus de 35%. Din păcate, nici acum lucrurile nu stau mai bine și, în continuare, tranzacțiile realizate pe bursă sunt foarte puține. Or, chiar Guvernul spunea, atunci când a aprobat eliminarea prețului reglementat, că fără tranzacții pe bursă nu se poate asigura un preț „real și echitabil” al gazelor naturale achiziționate de către furnizori și „fără de care nu se poate asigura, în nicio ipoteză de lucru, sustenabilitatea procesului de eliminare a prețului final reglementat al gazelor naturale”.
Potrivit unui comunicat recent al Asociației Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), prognozele privind preţul de import al gazelor naturale indică pentru sfârşitul anului o creştere extrem de importantă a costului gazului natural ca marfă (aproximativ 100 lei/MWh în trimestrul 3 şi 104 lei/MWh în trimestrul 4). Potrivit ACUE, „în absenţa unui preţ corect al gazului din producţia internă, rezultat al cererii şi ofertei într-o piaţă lichidă şi funcţională, prețul de import va rămâne singurul preţ de referinţă pe piaţa gazelor naturale”.
Comparatorul de prețuri întârzie prea mult
Pe de altă parte, reglementările la care sunt supuși, inclusiv suprataxa pe venituri impusă de Ministerul Finanțelor , împiedică producătorii autohtoni să își realizeze propria politică comercială. Așa se face că Romgaz a fost anul trecut în situația de a închide sonde, pentru că nu a putut concura cu importurile ieftine. "Pot să vă spun că situaţia este un pic mai complicată. Gazprom a încercat să-şi recâştige piaţa şi a venit cu nişte preţuri destul de mici, fiind foarte agresivi, în timp ce pe noi şi Petrom ne-am lovit de o altă problemă, cea de supraimpozitare", a declarat recent directorul general al Romgaz, Virgil Metea.
În plus, autoritățile nu au definit nici acum categoria consumatorilor vulnerabili, care să fie protejați cu ajutoare de la stat de creșterile de preț nesustenabile. De asemenea, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei nu a elaborat încă un comparator de prețuri, care să ajute mai ales consumatorii casnici să își poată schimba mai ușor furnizorul.
Așa că, în orice scenariu, cu sau fără liberalizare de la 1 aprilie, piața gazelor are probleme foarte mari, care dacă nu vor fi rezolvate urgent, vor produce o nouă galerie de „băieți deștepți”.
