8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăAlegeri 2016Cum poți obține fonduri UE ca să deschizi o afacere în mediul...

Cum poți obține fonduri UE ca să deschizi o afacere în mediul rural

Întreprinzătorii care vor să demareze o mică afacere pot obține fonduri europene nerambursabile de până la 70.000 de euro pe proiect. Proiectele pot fi depuse începând de astăzi și până pe 30 octombrie.

Finanțarea se poate solicita pentru deschiderea unui atelier meșteșugăresc, o mică unitate de producție, un cabinet medical sau de consultanță juridică, pentru o pensiune agro-turistică etc. Fondurile pot fi accesate de micro-întreprinderi şi întreprinderi neagricole mici existente şi nou-înfiinţate din spaţiul rural, dar și de fermierii sau membrii unor gospodării agricole (autorizaţi cu statut minim pe PFA) care îşi diversifică activitatea.

Contribuţia publică totală (fonduri de la bugetul național și de la cel al UE) aferentă sesiunii din acest an, alocată programului „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale“ este de 44,16 milioane de euro. Astfel, pentru activităţile de producţie, servicii medicale, sanitar-veterinare şi de agrotu­rism, în baza unui plan de afaceri, se acordă 70.000 de euro/proiect, restul proiectelor beneficiind de o alocare de 50.000 de euro. Sprijinul se va acorda sub formă de primă în două tranșe: 70% din valoarea totală a finanțării după semnarea contractului, restul urmând să fie încasați ulterior, cu condiția respectării planului de afaceri, fără a se depăși cinci ani de la încheierea contractului de finanțare. Dacă după primirea primei tranșe se constată neîndeplinirea obiec­tivelor prevăzute în Planul de Afaceri, Agenția pentru Finan­țarea Investițiilor Rurale va recuperare sprijinul acordat, proporțional cu obiectivele nerealizate propuse în Planul de Afaceri, şi nu va mai plăti a doua tranşă.

Cererea de finanţare și restul documentelor, care vor fi scanate, se depun numai on-line pe pagina de internet www.afir.info. Sunt necesare: Planul de Afaceri, situaţiile financiare precedente anului depunerii proiectului înregistrate la Administraţia Financiară sau declaraţia privind veniturile din activităţi agricole, actul de proprietate asupra terenului sau alt document din care să rezulte dreptul de folosință a acestuia, documente care atestă forma de organizare a solicitantului, cazierul judiciar al solicitantului, certificate de atestare fiscală din care să rezulte lipsa datoriilor fiscale şi sociale, emise de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi de primăriile pe raza cărora îşi au sediul social şi punctele de lucru etc. Durata de execuţie a contrac­tului de finanţare este de maximum 60 de luni. Beneficiarul este obligat să nu înstrăineze sau să modifice obiectivele realizate prin proiect pe o perioadă de 5 ani de la ultima plată efectuată de Agenţie.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă