12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăAlegeri 2016Cum sunt plătiţi medicii, profesorii și poliţiștii în Europa

Cum sunt plătiţi medicii, profesorii și poliţiștii în Europa

În Europa, medicii câştigă mai mult decât profesorii, în timp ce ofiţerii de poliţie se situează la un nivel al salarizării asemănător cu dascălii.

Creșterea salariilor în sectorul bugetar pare să nu „țină cont de reguli ci merg mai degrabă pe principiul „dacă le-a dat medicilor, trebuie să ne dea și nouă, profesorilor“.

Guvernul a anunțat – fără un studiu prealabil – că va mări salariile medicilor cu 25% urmând ca în următorii doi ani să mai asistăm la două creșteri de câte 25%, fiecare. Imediat, ministrul Educației a anunțat că există un proiect de lege (despre care până atunci nu a ştiut nimeni) prin care, şi o dată intrat în vigoare, salariile profesorilor vor crește cu o cifră cuprinsă între 70 și 177%.

Asta, în timp ce un acord guvernamental semnat cu sindicaliştii în 2014 indica o cu totul altă cifră de creştere a salariilor: 34%. Și polițiștii au anunțat – prin intermediul lui Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului poliţiştilor – că vor o creștere a salariilor identică cu cea a profesorilor și anume de 25%. Aceste cifre, fără o analiză prealabilă sau o dezbatere, par scoase din pălărie pe principiul să dăm lefuri mai mari la toată lumea, la grămadă, deși inclusiv în sectorul bugetar principalul criteriu de salarizare ar trebui să fie performanța.

Mai bine medic decât poliţist

„România liberăº a încercat să facă o comparație între salariile acestor trei tipuri de bugetari – profesori, medici, polițiști la nivelul Europei. Am aflat că deși toate aceste categorii sunt plătite din bugetul de stat, nivelul de salarizare diferă. Astfel, medicii sunt plătiţi în medie şi în general mult mai bine decât profesorii (cu procente care pot ajunge până la 60%), în timp ce un ofiţer de poliţie câştigă un pic mai puţin decât un profesor de liceu. În România, însă, potivit Institutului Naţional de Statistică, în anul trecut salariul mediu din învăţământ a fost de 1.533 de lei, în timp ce salariul mediu din domeniul sănătăţii şi asistenţei sociale a fost aproape similar de 1.543 de lei, adică în jur de 360 de euro.

Astfel, potrivit cotidianului britanic The Telegraph, în Marea Britanie există un număr de 15.000 de medici specialiști al căror salariu variază între 36.000 și 68.000 de lire anual. Spre comparație, salariile profesorilor pornesc de la 41.000 de lire anual, în timp ce salariul unui poliţist pleacă de la 21.500 de lire.

Portalul medline.org oferă cifre mai precise și susține că în Marea Britanie un medic câștigă lunar suma de 4.670 de euro, în timp ce un profesor de școală gimanzială ia un salariu de 3.500 de euro, iar un profesor de liceu primește suma de 3.700 de euro. Un polițist primește 3.400 de euro. Se observă că medicul câștigă cu aproximativ 33% mai mult decât un  profesor sau un polițist. Într-o altă țară, Spania salariul mediu al unui medic este de 2.908 euro în timp ce un polițist câștigă suma de 2.060 de euro, iar un profesor primește suma de 2.100 de euro. Proporțiile sunt similare cu cele din Marea Britanie. Astfel, în Spania medicii câștigând cu aproximativ 35% mai mult decât profesorii și polițiștii, susține portalul salaryexplorer.com.

În Franța, salariul mediu al unui medic este de 4.200 de euro. Publicaţia britanică The Guardian scrie că salariul mediu al unui profesor francez se situează la un nivel de 2.500 de euro. Ceea ce arată că medicii sunt cu 65% mai bine plătiți decât profesorii. În timp ce salariul unui poliţist este de 2.300 de euro, cu 10% mai mic decât al unui profesor. În Ungaria, salariul mediu din educaţie este de 300-400 de euro, de trei ori mai mic decât salariul unui medic care ajunge să câştige între la 950 şi 1.300 de euro.   Specialist

La stat, salariile nu se merită, se decid

Head-hunterul George Butunoiu susţine că creşterea salariilor în sectorul bugetar este o decizie unilaterală a Guvernului şi ea nu se face pe aceleaşi coordonate ca şi în sectorul privat. “Salarizarea bugetarilor ţine de obiectivele Guvernului. Uneori, într-un ciclu guvernamental se decide să se pună accentul pe educaţie şi atunci cresc salariile în acest sector, în caz de ameninţări accentul va cădea pe industria de apărare. Guvernul decide care sunt aceste salarii în instituţiile sale de stat, cine ia mai mult decât cine, cu cât, pe câte niveluri, legăturile cu structurile ierarhice şi tot restul. Şi nu le calculează în funcţie de “merite“, pentru că nu are cum, ci le calculează şi le decide în funcție de obiectivele sale, de ceea ce vrea să obțină pentru ţară, pentru partid, pentru cei care i-au propulsat acolo, pentru ei înşişi“, consideră George Butunoiu, care concluzionează că la stat salariile nu se merită, se decid. 

Cele mai citite

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...

Premieră mondială! Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să vizitezi Veneția

Veneția, una dintre cele mai frumoase și vizitate destinații din lume, se confruntă de mult timp cu provocări legate de turismul de masă, iar...

VIDEO. Mai multe persoane au fost reținute pentru trafic de droguri. Una din ele, prinsă în flagrant

La data de 25 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța (DIICOT) au dispus...
Ultima oră
Pe aceeași temă