13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăAlegeri 2016De la vorbe la fapte

De la vorbe la fapte

De câte ori nu aţi spus la nervi „gata, până aici, îmi dau demisia!”. Când gândul acesta revine prea des şi vreţi deja să faceţi un prim-pas în acest sens, ar fi util să analizaţi în tihnă motivele care v-au determinat să luaţi această decizie. Ce vă deranjează cel mai tare?

Relaţiile cu colegii? Şeful? Activitatea pe care trebuie să o desfăşuraţi? Modul în care se comunică? Programul de lucru, stilul în care primiţi sarcinile? Lipsa de viziune? Uitaţi-vă apoi la dumneavoastră, la aşteptări şi comparaţi situaţia cu cea de la momentul angajării. O împrospătare a memoriei din perioada în care aţi ales compania, jobul, domeniul, este binevenită.

Cât timp a trecut de atunci? Ce aşteptaţi atunci când vă îndreptaţi către serviciu? Şi pentru ce o faceţi? V-aţi gândit ca s-ar putea ca o parte din nemulţumirile dumneavoastră transformate în frustrări să nu aibă legătură cu angajatorul? Cu atât mai mult, dacă vorbim de o multinaţională, vor fi greu de schimbat regulile de funcţionare după bunul dumneavoastră plac.

Un „mind shift” (schimbare a gândirii – n.r.) în plan personal după o reevaluare a motivaţiilor în plan profesional, vă poate readuce bună dispoziţia la serviciu. În completarea jobului care nu mai răspunde aşteptărilor dumneavoastră, puteţi să adăugaţi activităţi care să vă împlinească. Voluntariat, un job part-time într-o activitate secundară, studii sau programe de dezvoltare personală şi profesională, orice simţiţi că vă face plăcere şi vă reprezintă.

Poate nu e nevoie chiar să vă schimbaţi jobul, ci să vă schimbaţi dumneavoastră. Să lăsaţi pentru un timp în aşteptare nemulţumirile legate de celelalte persoane şi să vedeţi dacă vă mai place de dumneavoastră. Dacă nu cumva îndoiala de sine a dat naştere la judecăţi sau conflicte cu mediul exterior.

Ne place sau nu, poate că ar fi bine să acceptăm că nu numai angajatorul trebuie să se adapteze şi să facă faţă schimbărilor din piaţă, ci şi noi, individualităţile care formează compania.

Procesul de schimbare este unul complex, de durată, care se declanşează cu introspecţia, conştientizarea şi dorinţa de a merge mai departe. Următorul pas este alegerea modului în care faceţi schimbarea şi, nu în ultimul rând, motivul pentru care alegeţi să faceţi acest efort, obiectivul final.

Dacă nu vă este clar pe ce vă bazaţi şi cum vă veţi utiliza resursele pe noul drum, nimeni nu vă poate garanta că veţi fi mai mulţumit numai schimbând locul de muncă.

MIHAELA FEODOROF, Managing partner Yourway – Life and Career Counseling

Cele mai citite

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă