9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăAlegeri 2016Evoluția creditării în noiembrie

Evoluția creditării în noiembrie

Creditele pentru populaţie şi firme au scăzut, în noiembrie față de octombrie, cu 0,1%, însă în termeni reali au avansat cu 0,1%, la 213,66 miliarde lei, pe fondul creşterii împrumuturilor în lei cu 0,5% şi al diminuării celor în valută cu 0,5%, iar anualizat creditul s-a contractat cu 2,7%, potrivit BNR.

"Creditul în lei a crescut cu 0,5% (0,6% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 0,5% (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 0,7%). La 30 noiembrie 2014, creditul neguvernamental a înregistrat o reducere de 2,7% (-4% în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2013, pe seama majorării cu 9,1% a componentei în lei (7,7% în termeni reali) şi a diminuării cu 10,3% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 10%)", se arată într-un comunicat Băncii Naţionale a României.

Finanţările în lei pentru populaţie s-au situat în noiembrie la 39,88 miliarde lei, în creştere cu 0,6% comparativ cu luna precedentă şi cu 14,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cele în valută, exprimate în lei, s-au apreciat cu 0,2% faţă de octombrie, la 61,83 miliarde lei, dar s-au redus cu 9,8% din noiembrie anul trecut.

Creditele pentru firme acordate în moneda naţională au crescut cu 0,3% în noiembrie, la aproape 53,72 miliarde lei, şi cu 5,1% anualizat. Împrumuturile în valută s-au plasat la 58,23 miliarde lei, în scădere cu 1,1%, respectiv 10,8%.

Creditul guvernamental a crescut în noiembrie cu 2,9%, la 82,41 miliarde lei, cu un avans anualizat de 6,3% (4,9% în termeni reali).

Depozitele populaţiei şi firmelor s-au majorat în noiembrie cu 1,5% faţă de octombrie, la 221,28 miliarde lei.

Economisirea în lei a populaţiei a consemnat un avans de 1%, la 83,11 miliarde lei, creşterea din noiembrie 2013 fiind de 4,9% (3,6% în termeni reali). Depozitele persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 2,5% comparativ cu octombrie, la 62,29 miliarde lei, şi cu 11,7% (10,3% în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2013.

Depozitele în valută totale, exprimate în lei, s-au situat la 75,87 miliarde lei, mai mari cu 1,3% faţă de octombrie (exprimate în euro au crescut, la 17,15 miliarde euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, avansul a fost de 2,4% (în euro cu 2,8%).

Economiile în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 2% (cu 2,4% în euro) faţă de noiembrie 2013, la 50,31 miliarde lei, iar cele ale firmelor au avansat cu 3,3% (cu 3,7% în euro), la 25,56 miliarde lei.

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii noiembrie un sold de 249,3 miliarde lei, în creştere cu 1,9% faţă de octombrie (2,1% în termeni reali) şi cu 6,1% faţă de noiembrie 2013 (4,8% în termeni reali).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă