16.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăAlegeri 2016Factura la întreținere, coșmarul constănțenilor

Factura la întreținere, coșmarul constănțenilor

RADET Constanța a început probele la rece ale instalațiilor, iar în scurt timp va începe și furnizarea căldurii în apartamente. Deși aceasta ar trebui să fie o veste bună, pentru mulți constănțeni este echivalentă cu un vis urât, pentru că în municipiul Constanța se plătește una dintre cele mai scumpe gigacalorii din România: de 358,54 lei.  Este al treilea cel mai mare preț din țară, potrivit unui clasament realizat de un post de televiziune național. Anul trecut, o familie a plătit, numai pentru furnizarea căldurii într-un apartament de trei camere, chiar și mai mult decât valoarea salariului minim pe economie.

Doi ani și jumătate de promisiuni

Facturile mari la întreținere sunt resimțite cu atât mai dur de constănțeni cu cât acum doi ani și jumătate cei care au câștigat alegerile locale le-au promis că vor construi un CET nou și că vor avea o gigacalorie mai ieftină. În costum kaki și cu șapcă roșie, primarul Radu Mazăre anunța aceste lucruri bune. De fapt, promisiunea a fost făcută încă din 2011. ”Sunt în discuţie de un an de zile cu Banca Europeană de Reconstrucţii şi Dezvoltare. Caut o formulă de a investi într-un CET care să beneficieze de avantajul cogenerării. Dacă sunt echipamente foarte moderne şi randamentul este foarte mare, atunci curentul electric se consideră a fi curent produs pe bază de cogenerare, ca şi curentul verde de la eoliene, şi primeşti un bonus automat din partea Guvernului, pentru că aşa este angajamentul cu U.E. Primind acest bonus, poţi să scazi preţul. Acum, preţul este foarte mare, pentru că CET-ul aparţine de Termoelectrica din Bucureşti. Vreau să fac un CET nou, bazat pe cogenerare, în aşa fel încât preţul gigacaloriei să fie mai ieftin şi, apoi, scade proporţional pentru toată lumea“, promitea Radu Mazăre. Ar fi fost vorba despre 100 de milioane de euro, iar Mazăre a anunțat că avusese deja discuții cu Banca Europeană pentru Dezvoltare pentru atragerea sumei, dar și cu investitori din SUA și Israel. Promisiunile au rămas însă la stadiul de…. promisiuni.

A lua sau a nu lua CET-ul

Construirea unui nou CET nu mai este o prioritate pentru administrația locală din Constanța. Costul este oricum imens, circa 100 de milioane de euro, cum spuneam, pentru un oraș al cărui buget anual este de aproximativ 150 de milioane de euro. Soluția alternativă găsită de primărie a fost preluarea CET-ului de la Electrocentrale SA și înființarea unei firme comune cu RADET. Lucrurile ar fi trebuit să se miște relativ repede, ținând cont că premierul și ministrul Economiei, care deține Electrocentrale, sunt conduse de PSD-iști, colegi de partid cu primarul Constanței. Lucrurile s-au complicat. Ministerul este de acord să predea CET-ul, dar cu ceva datorii pe care le-a acumulat, și când spunem ”ceva” ne referim la o sumă de… 40 de milioane de euro. “Atunci când Guvernul mai acorda subvenţii la gigacalorie, pentru că Boc a tăiat-o de tot, era obligat să asigure jumătate din suma totală de subvenţie. Numai că, ani la rând, această sumă a fost prea mică ori nu a fost dată deloc de Boc. Faptul că Guvernul nu a remis banii către primărie, noi nu am dat la RADET, iar RADET-ul nu a dat la CET şi s-au acumulat datorii. Astăzi am reparat o mică parte din datorie. Chiar şi cu banii aceştia daţi la RADET tot nu putem prelua CET-ul pentru că nu este curat. Eu am spus că nu îl preiau cu 40 de milioane datorii”, a explicat Radu Mazăre. Tot el a spus că este exclusă preluarea CET-ului cu această piatră de moară agățată de gât.

Elcen a făcut primul pas

Elcen a anunțat, la începutul lunii, că părţi din patrimoniul companiei au fost transferate către Electrocentrale Constanţa şi Electrocentrale Titan, nou înfiinţate, societatea rămasă şi Electrocentrale Constanţa urmând să treacă la autorităţile locale şi să fuzioneze cu RADET. La Electrocentrale Constanța statul este acționar în proporție de 100%. Electrocentrale Constanţa deţine Centrala Termoelectrică Palas şi reţelele de transport al energiei termice care deservesc oraşul Constanţa, precum şi alte bunuri/active din patrimoniul ELCEN. Urmează ca RADET Constanța să fie transformată în societate comercială și să treacă din proprietatea privată a statului român către Primăria Constanța. Cu condiția, repetăm, să (mai) dorească și primăria acest lucru.Nu toți constănțenii vor plă­ti însă facturi-record la întreținere. Municipiul aplică, de câțiva ani, o politică unică în țară: a renunțat la sub­venționarea gigacaloriei (așa cum se face în București și în toate orașele mari din țară) și acordă ajutoare punctuale de încălzire persoanelor cu venituri reduse. Bogații nu primesc nimic. Bogat înseamnă, în concepția consilierilor locali, persoanele care câștigă 1.500 de lei pe lună de membru de familie sau cele singure care câștigă 1.800 de lei. Nu sunt luate în calcul nici un fel de deduceri.

Anul trecut, au beneficiat de subvenție circa jumătate din cei peste 83.000 de abonați ai RADET. Anul acesta, Mazăre a anunțat că va căuta fonduri pentru a acorda ajutoare mai mari de încălzire și pentru a mări baza asistaților cu încă circa 20.000 de persoane. În ședința de consiliu local programată pentru luni, 20 octombrie, unul dintre proiectele de hotărâre se referă la aprobarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței.

Reacția societății civile

Asociația „Constanța Ia Atitudine“ a aflat cu surprindere despre faptul că primarul Radu Mazăre dorește ca numărul celor care beneficiază de ajutoare de căldură să crească. În opinia ACIA, intenția de a acorda astfel de ajutoare pentru încă 20.000 de persoane nu este altceva decât încercarea disperată a primarului de Mamaia de a-și acoperi incompetența. „Îi reamintim primarului de Mamaia că a promis, încă din 2011, un CET nou și o gigacalorie mai ieftină. De atunci, gigacaloria a crescut de la 150 de lei la 360, ajungând una dintre cele mai scumpe din țară. Cât despre CET, nici așa-zișii săi prieteni din Guvern nu au vrut să-l dea administrației Mazăre. Suntem siguri că au motive întemeiate“, a precizat Andrei George Popescu, președintele ACIA.

Cât s-a plătit iarna trecută

„România liberă“ a scris mai multe articole iarna trecută în care a prezentat valoarea facturilor la întreținere. Pentru că deocamdată condițiile sunt neschimbate, mai ales pentru cei care nu beneficiază de subvenție, facturile din această iarnă vor fi asemănătoare. Astfel, pentru un apartament de trei camere s-a plătit numai pentru căldură, pentru luna decembrie 2013, între 600 și 700 de lei, iar pentru două camere suma a depășit 500 de lei. Alți constănțeni au reclamat că au avut caloriferele închise tot timpul, dar au fost nevoiți să plătească sume de până la 200 de lei. La acestea se adaugă cheltuielile cu apa caldă, întreținerea etc. Reamintim că în municipiul Constanța, în anul 2011, prețul gigacaloriei era de 150 de lei.   

 

Cele mai citite

Taxele prea mari pe salarii au scos mii de români în stradă

Delegaţia Blocului Naţional Sindical a cerut luni reprezentanţilor Ministerului Finanţelor măsuri privind reducerea fiscalităţii pe muncă şi demararea de urgenţă a unei reforme fiscale,...

Spitalul Foișor, noi informații despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic

Spitalul Foişor a anunțat luni, prin intermediul unui comunicat de presă, că starea generală de sănătate a actorului Florin Piersic se ameliorează uşor. „Evaluarea domnului...

Cea mai mare despăgubire achitată în 2023, în România

O companie membră a Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) a achitat, anul trecut, în baza poliţei de asigurare...
Ultima oră
Pe aceeași temă