11.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăAlegeri 2016Guvernul a decis mărirea pensiilor pentru persoanele cu handicap şi cele care...

Guvernul a decis mărirea pensiilor pentru persoanele cu handicap şi cele care au lucrat în condiţii deosebite

Executivul a adoptat, vineri, un proiect de hotărâre prin care cresc pensiile pentru unele categorii de pensionari, între care nevăzătorii, persoanele cu handicap, sau persoane care au desfăşurat activităţi miniere sau în aviaţia civilă, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului Alina Petrescu, potrivit Mediafax.

”E vorba de pensionarii din sistemul public de pensii ale căror drepturi au fost stabilite conform legislaţiei anterioare datei de 1 ianuarie 2011, pensionari care au desfăşurat înainte de a intra în pensie activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa 1 şi grupa a 2-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001. E vorba şi de activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite sau speciale, pensionari care nu au beneficiat de majorarea punctelor anuale. E vorba de regularizarea nivelului pensiilor pentru aceleaşi condiţii de muncă, se aplică şi pentru persoanelor în cazul cărora nu au fost făcute aceste modificări”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului Alina Petrescu, după şedinţa de guvern.

Astfel, aceste categorii de pensionari se vor alinia prevederilor legislative apărute după anul 2011.

”Se aplică o majorare cu 50% a punctajelor anuale pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi încadrate în grupa 1 şi cu 25% pentru persoanele care au desfăşurat activităţi încadrate în grupa a 2-a de muncă sau încadrate în condiţii deosebite. (…) Nevăzători şi persoane cu handicap, persoane pensionate conforn prevederilor HG 267 din 1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor din industria minieră, persoane din industria extractivă de petrol şi gaze, persoane care şi-au desfăşurat activitatea în aviaţia civilă, pentru personalul navigant”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Cele mai citite

Netanyahu merge înainte: Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus că Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah, în ciuda opoziției internaționale față de un astfel...

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...

Iași: Șoferița care a provocat moartea Anastasiei, o fetiță de 4 ani, a fost trimisă în judecată și pentru ucidere din culpă

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă...
Ultima oră
Pe aceeași temă