14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăAlegeri 2016Guvernul amână plata indemnizaţiilor pentru revoluționari și pentru românii deportaţi sau închişi...

Guvernul amână plata indemnizaţiilor pentru revoluționari și pentru românii deportaţi sau închişi etnic

Indemnizaţiile la care au dreptul românii deportaţi sau închişi de regimurile instaurate între 1940-1945, în cuantum lunar cuprins între 200-250 lei, şi care urmau să fie acordate începând cu anul viitor au fost amânate la plată de către Guvern cu doi ani, până în ianuarie 2017, scrie Mediafax.

Amânarea a fost decisă prin ordonanţă de urgenţă.

Legea în vigoare stabilește că cetăţenii români care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, au avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind deportaţi în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate sau privaţi de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare, au dreptul la o indemnizaţie lunară de 250 lei pentru fiecare an de deportare ori de detenţie sau de 200 lei pentru fiecare an de strămutare, de muncă forţară sau de evacuare din propria locuinţă.

Soţul supravieţuitor al celui decedat trebuie să primească o indemnizaţie lunară de 150 lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Conform legii, aceste indemnizaţii urmau să fie plătite începând cu ianuarie 2015.

În plus, Indemnizaţiile reparatorii la care au dreptul revoluţionarii care, în decembrie 1989, au mobilizat şi condus grupuri de oameni, construind şi menţinând baricade împotriva forţelor regimului comunist, şi copiii eroilor-martiri au fost amânate la plată de Guvern pentru următorii doi ani, până în 2017.

Amânarea a fost decisă prin ordonanţă de urgenţă.

Ordonanţa stabileşte că prevederile articolului 18 din OU 80/2010, modificată prin Legea 283/2011, vor fi aplicate şi în 2015 şi 2016.

Articolul respectiv, introdus prin Legea din 2011, stabilea că, în 2012, indemnizaţiile prevăzute la articolul 4 din Legea recunoştintei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nu se acordă.

Articolul 4 menţionat face referire la persoanele care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar şi le-au apărat până la data judecării dictatorului Nicolae Ceauşescu, în localităţile unde au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi cei care au avut acţiuni dovedite împotriva regimului şi însemnelor comunismului între 14- 22 decembrie 1989, denumiţi "Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite", şi stabileşte că aceştia trebuie să primească o indemmnizaţie lunară, calculată prin aplicarea unui coeficient de 1,10 la salariul mediu brut pe economie, dacă venitul lor este mai mic decât acest indicator.

De aceleaşi drepturi ar trebui să beneficieze şi copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi într-o formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor.

Cele mai citite

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă