13.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăAlegeri 2016Hotelierii de pe litoral ies la vânătoare de turiști străini pe banii...

Hotelierii de pe litoral ies la vânătoare de turiști străini pe banii lor

„Pregătiți-vă că vine un alt autocar cu polonezi!“, dă alarma una dintre vânzătoarele de la tarabele din vecinătatea plajei, frecându-și mâinile cu bucurie. Când aude că autocarul e plin cu români și că nu vine, ci pleacă, face haz de necaz: „Bine că nu mai sosesc și alții! Mă dor mâinile de cât am vorbit poloneză“.

După mai bine de 20 de ani, polonezii redescoperă litoralul românesc. ”Nu vin în număr așa de mare ca odinioară, dar hotelierii spun că anul acesta s-a înregistrat o creștere de circa 30% a numărului turiștilor polonezi, comparativ cu 2013. Aceștia sosesc cu autocarele sau cu mașinile personale. Anul viitor vom lua în calcul o campanie de promovare pe piața din Polonia”, susține Corina Martin, președinta Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării. Asociația a reușit să colecteze anul trecut din taxa de promovare impusă agenților de turism din Mamaia circa 254.000 de euro, bani care au fost cheltuiți pentru participări la târguri și alte acțiuni de promovare a acestei stațiuni. Însă, nu doar Polonia se află în vizorul asociației. ”Situația din Bulgaria și cea din Ucraina ne-au făcut să ne gândim la inițierea rapidă a unei campanii de promovare a litoralului în Republica Moldova, care să aibă efecte în acest sezon estival. Suntem în negocieri pentru o campanie de panotaj stradal, în centrul Chișinăului, și pentru spoturi TV. Vom aloca circa 10.000 de euro din bugetul asociației”, spune Martin. Aceasta susține că a rămas surprinsă atunci când omologii săi din Republica Moldova i-au comunicat că, în perioada sărbătorilor de iarnă, aproximativ 17.000 de moldoveni au venit în stațiunile montane din România. ”Iar noi ne chinuim să convingem marii turoperatori germani să aducă anual, pe litoral, 2.000 de turiști străini. Sigur, este important să exiști în catalogul TUI sau Thomas Cook, dar nu trebuie să mizăm doar pe acest lucru”, explică aceasta. Circa 10% din turiștii care vin pe litoral sunt străini.

”Marii turoperatori străini nu aduc turiști pe litoral fiindcă au nevoie de multe locații și de prețuri foarte mici, astfel încât să câștige din volum. Însă, litoralul nostru este mai scump decât cel bulgăresc”, explică Lucia Morariu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT). În ceea ce privește campaniile anterioare de promovare externă, aceasta susține că ultima a avut loc în 2011 și s-a făcut cu fonduri europene. ”În total erau alocate circa 73 de milioane de euro doar pentru promovare, însă banii nu au fost cheltuiți în totalitate nici până acum”, susține Morariu. Însă, litoralul nu este un produs turistic promovat separat, campania externă mizând pe turismul românesc în ansamblu.

Turistul străin care vine pe litoral – ”aventurier și petrecăreț”

”Republica Moldova poate fi o țintă pentru litoralul românesc deoarece nu mai este nevoie de vize. În schimb, piețele din Rusia, Arabia Saudită și China rămân intangibile din cauza vizelor, fiindcă România nu este în Schengen, iar turiștii din aceste țări ajung mai repede la Paris decât la București”, afirmă Ciprian Popescu, președintele comisiei de incoming (aducere turiști stăini în România din cadrul ANAT. Acesta face și un ­portret-robot al turistului străin care vine pe litoralul românesc: ”aventurier, care dorește să descopere noi destinații, și petrecăreț, care vine în cluburile din Mamaia”. Astfel, în vreme ce pe aeroporturile de pe litoralul bulgăresc aterizează, unul după altul, charterele marilor turoperatori, pe aeroportul din Constanța sosesc doar cursele Turkish Airlines, care operează pe ruta Istanbul-Varna-Constanța și, mai nou, cele Blue Air, care unesc orașul de la țărmul Mării Negre cu Tel Aviv. ”Numărul zborurilor dinspre și înspre Tucia a crescut de la trei la patru zboruri săptămânal, într-un an. Dinspre Israel, așteptăm în această vară aproximativ 2.000 de turiști. Însă, asociația și aeroportul din Constanța poartă negocieri cu mai multe companii low-cost și nu numai pentru a deschide noi linii către litoral. Ce pare că se va contura este o nouă cursă Constanța-Teheran”, arată Corina Martin.

Campania de promovare a turismului românesc în intervalul 2014-2015, în țară și străinătate, va costa peste 25 de milioane de euro, conform Autorității Naționale pentru Turism (ANT). Astfel, 18-19 milioane de euro vor fi alocate pentru campanii TV şi în presa scrisă din SUA, Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia şi România. Acestora li se vor adăuga campanii outdoor pe pieţele respective, plus alte destinaţii, considerate de ANT „de oportunitate”, respectiv Israel, Polonia, Turcia, Rusia, Austria şi Republica Moldova. Anul trecut au venit în România, potrivit INS, aproximativ 1,6 milioane de turişti străini, în creştere cu 9,1%. Mirela Matichescu, vicepreședintele ANT, confirmă faptul că cele 25 de milioane de euro reprezintă o parte din suma 73 de milioane de euro bugetată anterior.

Ce efecte au avut campaniile din 2011? ”Cum putem cuantifica impactul campaniilor de promovare anterioare? Nu avem astfel de date. Poți măsura efectele dacă cunoști criteriile impuse de minister pentru atribuirea contractelor. Nu știm dacă informațiile INS privind creșterea intrărilor la frontieră sunt sau nu rezultatul campaniilor de promovare”, conchide Ciprian Popescu.

Cele mai citite

Starea de sănătate a lui Robert Fico este una “pozitivă”

Prognoza referitoare la evoluția stării de sănătate a premierului slovac Robert Fico după tentativa de asasinat "este încurajatoare", a declarat sâmbătă ministrul slovac al...

Mircea Geoană critică dur sistemul de vot din România: Este cel mai primitiv din toată Europa

Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul...

Allen Coliban(USR) îl provoacă pe George Scripcaru(PNL-PSD) la o dezbatere privind viitorul Brașovului

Primarul USR al Braşovului, Allen Coliban, care candidează pentru un nou mandat, l-a provocat, sâmbătă, la o dezbatere privind viitorul oraşului pe principalul său...
Ultima oră
Pe aceeași temă