16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăAlegeri 2016Analist: Impactul dării în plată, necunoscut

Analist: Impactul dării în plată, necunoscut

Aurelian Dochia, analist financiar, afirmă că nu a existat o evaluare anterioară cu privire la impactul acestei legi, pentru că băncile aveau dosarele clienţilor, dar nu ştia nimeni care va fi comportamentul lor la apariţia Legii 77 a dării în plată.

“Abia acum suntem cu toţii într-un proces de învăţare. Probabil că, până spre sfârşitul anului, vom avea o estimare cât de cât corectă a impactului acestei legislaţii, care schimbă foarte mult condiţiile de creditare pe un segment important al pieţei şi în funcţie de aceasta băncile îşi vor stabili noile criterii şi noile condiţii de acordare a creditelor”, a declarat pentru “România liberă” Aurelian Dochia.

67% din acţiunile iniţiate de creditaţi privind dările în plată au fost deja contestate în instanţă de către bănci. 46% din cererile de dare în plată sunt pentru creditele în franci, altele 47% pentru împrumuturile în moneda euro, iar restul de cre-dite date în plată de împrumutaţi pentru cele în lei. Pe 20 iulie, valoarea totală a creditelor date în plată este de 1,1 miliarde de lei, a precizat guvernatorul BNR. “Au fost aceste încercări, întâi de creştere a avansurilor la noile credite acordate, în unele cazuri până la 35, iar acum vedem o reducere, ceea ce înseamnă că băncile observă că impactul nu este la nivelul celui mai rău scenariu la care se puteau aştepta. Fără îndoială însă că nu este nici cel mai bun scenariu posibil. Vom evalua până la sfârşitul anului şi vom descoperi «preţul corect», ca să spun aşa, dar şi condiţiile co-recte pentru clienţii băncilor”, a explicat analistul financiar.

Aurelian Dochia crede că pro-blema mare a acestei schimbări legislative a fost aplicarea retroactivă a Legii 77 a dării în plată. Analistul spune că, în cazul în care se aplică la cre-ditele care ar exista de acum încolo, nu ar fi nici o problemă şi băncile ar putea foarte bine să gestioneze impactul. Dar aşa, a existat o surpriză mare, care ar fi putut să aibă un efect destabilizator asupra sistemului bancar şi de asta s-a temut şi Banca Naţională a României.

În momentul de faţă, numărul de dosare despre care se ştie că au fost avansate pentru operaţiunea de dare în plată nu pare să indice că ar exista un pericol destabilizator pentru bănci, deşi mai există un semn de întrebare, pentru că nu ştim repartizarea acestui număr de dosare pe băncile din piaţă, susţine analistul financiar, care atrage atenţia şi asupra faptului că, “dacă sunt bănci care au un număr mai mare de dosare, ce astfel nu se repartizează proporţional între bănci, atunci acele bănci s-ar putea să aibă unele probleme”.

Impactul actual este egal cu situaţia actuală a avansurilor?

Avansurile au crescut în anticiparea a ceea ce s-ar putea întâmpla, iar acum, pe măsură ce se acumulează informaţii, încet-încet băncile vor stabili noile condiţii şi un nou preţ, spune Aurelian Dochia. “Este posibil ca avansul să mai scadă, pe măsură ce se acumulează mai multe dosare şi se ştie care e situaţia. Este -foarte probabil ca impactul acestei legislaţii să se concentreze în perioada aceasta de până la finalul -anului 2016”, a explicat expertul.

Totuşi, mai există încă un factor care ar putea să influen-ţeze situaţia: preţurile de pe piaţa imobiliară. “O scădere a preţurilor locuinţelor ar putea mări numărul dărilor în plată. Pentru cine are un credit ipotecar sau imobiliar, foarte mult contează valoarea imobilului sau a activului imobiliar pe care l-a cumpărat. Dacă această valoare scade foarte mult, el este mai mult tentat să renunţe la credit”, a spus “României libere” Dochia.

Din cele 3907 notificări, 404 debitori au notificat cel puțin două credite şi câțiva au notificat chiar mai multe. În majoritatea cazurilor, s-a notificat un singur credit. De aici diferența de 3.907 notificări și numai 3398 debitori. Valoarea totală a datoriilor aferente creditelor notificate este de un milard, nu 1.127 milioane de lei, adică 1% din totalul creditelor acordate populației sau 2% din creditul ipotecar, a explicat Mugur Isărescu.  

Cele mai citite

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...

Rusia susține că va avea “ținte legitime” în Polonia, dacă această țară va găzdui arme nucleare americane

"Instalațiile relevante" din Polonia vor deveni "ținte legitime" pentru Rusia, dacă această țară va primi pe teritoriul ei arme nucleare ale Statelor Unite. Acest avertisment...
Ultima oră
Pe aceeași temă