10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăAlegeri 2016Legea insolvernței persoanelor fizice, aprobată în Comisia juridică a Senatului

Legea insolvernței persoanelor fizice, aprobată în Comisia juridică a Senatului

Legea insolvernței persoanelor fizice este tot mai aproape de realitate după ce proiectul de lege care prevede acest lucru a primit aviz favorabil din partea Comisiei juridice a Senatului. Astfel, românii care nu mai pot plăti ratele la bănci ar putea beneficia de o eșalonare pe cinci ani a datoriilor, fărăa fi executați silit.

Potrivit Mediafax, propunerea legislativă privind insolvenţa persoanelor fizice a fost adoptată miercuri în comisia de specialitate a Senatului, cu majoritate de voturi, fiind înregistrate două voturi ”împotrivă” din partea senatorilor liberali.

Potrivit proiectului, debitorul poate cere instanței începerea procedurii de insolvență dacă este în incapacitate de a-și achita datoriile în decurs de 30 de zile de la data scadentă a acestora.

De asemenea, un creditor poate depune o cerere pentru aplicarea procedurii de insolvență unui debitor dacă poate dovedi că acesta nu are capacitatea de a-și achita datoriile.

Odată cu începerea procedurii de insolvență, debitorul nu poate dispune de bunurile sale fără acordul prealabil al administratorului judiciar, cu excepția tranzacțiilor obișnuite.

De asemenea, nu se va acumula nicio dobândă penalizatoare, penalitate sau alt tip de cost la datoriile existente la data deschiderii procedurii.

Până la îndeplinirea planului de rambursare a datoriilor, datornicii sunt obligați să utilizeze veniturile potrivit planului aprobat, să se abțină de la orice tranzacții sau comportamente care ar conduce la eșecul planului, să desfășoare activități adecvate, generatoare de venituri și, în caz de șomaj, să caute să realizeze venituri.

Debitorul va trebui, de asemenea, să înainteze administratorului judiciar sumele obținute din moșteniri sau donații, să nu ascundă vreo parte din veniturle sale și să nu își asume noi responsabilități pe care nu și le poate îndeplini la scadență.

Administratorul judiciar va supaveghea activitățile debitorului până la realizarea planului de rambursare a datoriilor.

Potrivit proiectului, se va sancționa cu închisoare de la 1 la 5 ani furnizarea, pe parcursul procedurii de insolvență, de informații false instanței sau administratorului judiciar, tăinuirea activelor și documentelor relevante pentru procedura de insolvență.

Inițiatorii arată, în expunerea de motive, că românii care au datorii sau credite și rate la bănci trebuie să beneficieze de reglementări clare și coerente care să protejeze persoanele fizice, debitori de bună credință, de situația în care, sufocați de cumulul de datorii pe care trebuie să le ramburseze, ajung în imposibilitatea de plată, mai scrie Mediafax.

Aceștia menționează că în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană – între care Germania, Marea Britanie, Franța, Austria, Italia, Polonia – există prevederi legislative care reglementează situația insolvenței persoanelor fizice în favoarea debitorilor de bună credință.

Potrivit inițiatorilor, executarea silită trebuie să fie o procedură aplicată doar în ultimă instanță.
Propunerea legislativă privind insolvenţa persoanelor fizice, care are caracter organic, urmează să fie dezbătută de plenul Senatului în calitate de primă Cameră sesizată.

Cele mai citite

Dinamo, victorie la limită în prima manșă a sferturilor de finală din EHF European League

Formația de handbal masculin Dinamo Bucureşti s-a impus cu scorul de 28-27 în fața danezilor de la Skjern Handbold, pe teren propriu, în prima...

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...

Vreme rea în toată țara, până joi dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în...
Ultima oră
Pe aceeași temă