18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăAlegeri 2016Președintele Iohannis a promulgat Legea privind venitul minim de incluziune. Ce ajutoare...

Președintele Iohannis a promulgat Legea privind venitul minim de incluziune. Ce ajutoare pot primi persoanele singure

Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul privind promulgarea Legii referitoare la venitul minim de incluziune, prin care se prevede acordarea unui “beneficiu de asistență socială” familiilor și persoanelor singure aflate în dificultate, informează Agerpres.

Legea prevede că venitul minim de incluziune reprezintă sprijinul financiar acordat de stat în scopul asigurării nivelului de trai minimal pentru familiile și persoanele singure aflate în situația în care “și-au pierdut sau le-au fost limitate propriile capacități de integrare socială”, precum și pentru prevenirea riscului sărăciei în rândul copiilor și stimularea participării acestora în sistemul de educație.

Venitul minim de incluziune este format din ajutorul de incluziune, ajutorul pentru familia cu copii și suplimentul pentru locuire, însă, în funcție de nevoile persoanelor vizate, acest venit poate fi însoțit de măsuri de asistență socială complementare — stimulente sau facilități contributive.

Ajutorul de incluziune se va acorda persoanelor sau familiilor cu un venit ajustat pe membru de familie de până la 260 de lei, însă pentru persoana singură cu vârsta de cel puțin 60 de ani — limita este de 300 de lei. “În acest caz, se va plăti, sub formă de ajutor de incluziune, diferența dintre suma de 260 de lei pe membru de familie și venitul realizat de familia respectivă în fiecare lună”, se arată în actul normativ.

În cazul familiei biparentale se acordă pentru fiecare copil câte 107 lei și maximum 428 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulți copii, iar în cazul familiilor monoparentale se acordă câte 120 de lei pentru fiecare copil, dar maximum 480 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulți copii.

Pentru familiile cu venituri cuprinse între 260 și 600 de lei, ajutorul va fi de 85 de lei pentru fiecare copil (maximum 340 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulți copii), în cazul familiilor biparentale, și câte 100 de lei pentru fiecare copil (maximum 400 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulți copii) în cazul familiilor monoparentale.

Legea mai prevede că suplimentul pentru locuire se acordă diferențiat, în funcție de tipul de combustibil utilizat, și că vor primi acest ajutor familiile care au un venit net ajustat de până la 600 de lei pe lună.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rafael Nadal, ca-n vremurile bune! Spaniolul s-a calificat în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a obținut o victorie impresionantă joi, calificându-se în runda a doua a...

Peste 200 de locuri de muncă pentru români oferite de angajatorii europeni

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM) a transmis o veste îmbucurătoare pentru cei în căutare de oportunități de angajare, informând că...

Scandalul Clotilde Armand: Cum încalcă legea pentru a-și majora veniturile

În 2022, Clotilde Armand a primit lunar, pe lângă salariul său de aproximativ 4.000 de lei, un bonus, și acum este obligată să ofere...
Ultima oră
Pe aceeași temă