22.8 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăAlegeri 2016Preţ RECORD pentru un TIMBRU. Cu cât s-a vândut Capul de Bour

Preţ RECORD pentru un TIMBRU. Cu cât s-a vândut Capul de Bour

Un timbru din seria Cap de Bour s-a vândut cu un preţ record.

Licitaţia a pornit de la 10.000 de euro, iar preţul de adjudecare a fost 26.000 de euro.

Piesa de colecţie, cu valoarea nominală de 27 de parale, a fost emisă la data de 15 iulie 1858 (simultan cu timbrul “Cap de bour” de 54 de parale).

Timbrul s-a vândut la 29 septembrie 2015 la Bucureşti, la o licitaţie denumită  “România iluministă – de la Brâncoveanu la Cuza”.

Aceste timbre sunt extrem de rare, fiind emise într-un tiraj de numai 6016 exemplare, din care doar 3691 vândute. Capetele de Bour au fost un pas important spre independența Moldovei față de imperiul Otoman, care la acel moment nu permitea Țărilor Române nici un fel de libertate instituțională sau economică, cum ar fi moneda proprie, însemnele sau drapelul.

Emiterea primelor timbre a fost o dovadă a modernizării accelerate prin care au trecut Principatele Române după anul 1850.

Mărcile “Cap de bour” Acest timbru reproduceau stema Moldovei – capul de bour înscris într-un cerc, urmat de o goarnă poștală, o stea în cinci colțuri și legenda "porto scrisori", scrisă cu litere chirilice.

Fiecare timbru avea trecută și valoarea nominală, de 27, 54, 81 sau 108 parale. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Șoc în România. Un primar a fost găsit spânzurat!

O tragedie a lovit comunitatea din comuna Vințu de Jos! Primarul Petru Ioan Barbu a fost găsit spânzurat într-o anexă a propriei sale locuințe....

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Stuttgart

Sorana Cîrstea părăsește turneul WTA 500 de la Stuttgart din prima rundă, după ce a fost învinsă, astăzi, în două seturi, de chinezoaica Qinwen...

Probleme pe aeroportul din Dubai. Zbourile au fost deviate

Aeroportul Internațional din Dubai a deviat temporar zborurile la sosire marți, 16 aprilie 2024, până la îmbunătățirea condițiilor meteorologice, au anunțat oficialii, adăugând că...
Ultima oră
Pe aceeași temă