10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăAlegeri 2016Românii îşi achită tot mai greu facturile la timp

Românii îşi achită tot mai greu facturile la timp

Tot mai puțini români reușesc să-și achite facturile la timp, iara cest fenomen este în creștere pentru al doilea an consecutiv. Practic, două treimi dintre români îşi achită cu greu la timp facturile astfel încât, alături de bulgari, românii sunt cei mai puţin punctuali plătitori din Europa.

"Persoanele fizice au la dispoziţie un termen de plată de 33 de zile, faţă de 29 de zile în Europa de Est (cuprinde Rusia, Polonia, Slovacia, Bulgaria, România, Grecia, Ungaria), în timp ce firmele pot achita facturile în 40 de zile, comparativ cu 42 de zile în regiune. Totodată, perioada de întârziere după data scadentă în cazul plăţilor întârziate este de 28 de zile, cu o zi mai mult decât în regiune, relevă datele studiului "Comportamente de plată în ţările europene", realizat la comanda grupului financiar EOS, care activează în principal pe segmentul managementului creanţelor, scrie Mediafax.

La studiul efectuat de institutul de cercetare a pieţei TNS Infratest au participat 2.600 de persoane cu funcţie de conducere din 12 ţări europene.

"În România avem tendinţa de a face plăţile cu întârziere. Clienţii din România plătesc cu întârziere în proporţie de 24%, mai puţin decât în Bulgaria (25%), dar suntem peste ţările din Europa", a declarat marţi într-o conferinţă de presă Georg Kovacs, director general al companiei EOS KSI România.

Comportamentul de plată al companiilor este determinat de problemele cu lichidităţile, neachitarea facturilor de către clienţii proprii şi situaţia economică actuală, iar cel al persoanelor fizice este influenţat în principal de şomaj.

"Societăţile comerciale româneşti, în comparaţie cu cele din Europa de Est, consideră că în următorii doi ani comportamentul de plată se va îmbunătăţi, în special în sectorul companiilor. Societăţile comerciale însele trebuie să fie active în acest sens. Spre exemplu, ele ar putea reduce termenele de plată sau ar putea apela la furnizori externi de servicii pentru administrarea creanţelor", a afirmat Kovacs.

Pe segmentul persoanelor fizice, 52% dintre respondenţi apreciază că situaţia privind plăţile se va îmbunătăţi, faţă de 34% în Europa de Est, iar pe segmentul companiilor ponderea se situează la 34%, similar cu aşteptările din regiune (33%).

Ameliorarea situaţiei economice actuale, precum şi iniţiativele Guvernului ar putea contribui la îmbunătăţirea comportamentului de plată, consideră reprezentanţii firmelor, mai arată Mediafax.

Pe de altă parte, rata creditelor neperformante (datorii care nu mai pot fi recuperate) s-a îmbunătăţit semnificativ, de la aproape 10% în 2012, la 5% în acest an.

Grupul EOS este un furnizor internaţional de servicii financiare personalizate, cu activitatea principală în managementul creanţelor, având circa 20.000 de clienţi în peste 25 de ţări.

Fondată în anul 2002, EOS KSI România face parte din EOS Holding GmbH începând cu 2005. Compania de colectare de creanţe are 11 birouri regionale şi peste 600 de angajaţi.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă