13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăAlegeri 2016Studiu: Românii își achită facturile cu greu

Studiu: Românii își achită facturile cu greu

„Persoanele fizice au la dispoziţie un termen de plată de 33 de zile, faţă de 29 de zile în Europa de Est (cuprinde Rusia, Polonia, Slovacia, Bulgaria, România, Grecia, Ungaria), în timp ce firmele pot achita facturile în 40 de zile, comparativ cu 42 de zile în regiune. Totodată, perioada de întârziere după data scadentă în cazul plăţilor întârziate este de 28 de zile, cu o zi mai mult decât în regiune, relevă datele studiului „Comportamente de plată în ţările europene“, realizat la comanda grupului financiar EOS, care activează în principal pe segmentul managementului creanţelor, scrie Mediafax.

La studiul efectuat de institutul de cercetare a pieţei – TNS Infratest – au participat 2.600 de persoane cu funcţie de conducere din 12 ţări europene.

„În România avem tendinţa de a face plăţile cu întârziere. Clienţii din România plătesc cu întârziere în proporţie de 24%, mai puţin decât în Bulgaria (25%), dar suntem peste ţările din Europa“, a declarat marţi într-o conferinţă de presă Georg Kovacs, director general al companiei EOS KSI România.

Comportamentul de plată al companiilor este determinat de problemele cu lichidităţile, neachitarea facturilor de către clienţii proprii şi situaţia economică actuală, iar cel al persoanelor fizice este influenţat în principal de şomaj.

“Societăţile comerciale româneşti, în comparaţie cu cele din Europa de Est, consideră că în următorii doi ani comportamentul de plată se va îmbunătăţi, în special în sectorul companiilor. Societăţile comerciale însele trebuie să fie active în acest sens. Spre exemplu, ele ar putea reduce termenele de plată sau ar putea apela la furnizori externi de servicii pentru administrarea creanţelor”, a afirmat Kovacs.

Pe segmentul persoanelor fizice, 52% din respondenţi apreciază că situaţia privind plăţile se va îmbunătăţi, faţă de 34% în Europa de Est, iar pe segmentul companiilor ponderea se situează la 34%, similar cu aşteptările din regiune (33%).

Ameliorarea situaţiei economice actuale, precum şi iniţiativele Guvernului ar putea contribui la îmbunătăţirea comportamentului de plată, consideră reprezentanţii firmelor. Pe de altă parte, rata creditelor neperformante (datorii care nu mai pot fi recuperate) s-a îmbunătăţit semnificativ, de la aproape 10% în 2012, la 5% în acest an.

Grupul EOS este un furnizor internaţional de servicii financiare personalizate, cu activitatea principală în managementul creanţelor, având circa 20.000 de clienţi în peste 25 de ţări.  

Cele mai citite

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...

Imagini șocante cu soldații israelieni: se joacă cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Imaginile prezentate public şochează, pe fondul ofensivei israeliene pe care IDF o poartă din Gaza de câteva luni, ca răspuns la atacurile din 7...

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă