5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăAlegeri 2016Ultima decizie absurdă a Guvernului Ponta legată de asigurările de sănătate

Ultima decizie absurdă a Guvernului Ponta legată de asigurările de sănătate

La puțin timp după ce a dat amnistia fiscală, Guvernul demisionar a decis ca cei care nu realizează nici un venit trebuie să achite asigurările de sănătate. Consultanții fiscali arată că se puteau găsi alte soluții, cum ar fi munca în folosul comunității. 

Astfel, se prevede obligativitatea ca cei care nu realizează venturi și nici nu sunt co-asigurați sau scutiți prin efectul legii de plata contribuției de sănătate, să achite contribuția la sănătate, calculată în procent de 5,5% din salariul minim pe economie, începând cu 1 ianuarie 2016. Pentru românii care lucrează în străinătate, dacă aceștia dețin o asigurare de boală și maternitate eliberată de un alt stat membru al UE, din Spațiul Economic European sau Confederația elvețiană, sau de un alt stat cu care România are recunoscute acordurile de securitate socială, aceștia nu mai trebuie să contribuie la sistemul de sănătate din România.

De ce a fost introdusă această măsură? Cum pot plăti cei care nu au venit și ce soluții alternative ar fi trebuit introduse? 

„Sănătatea nu este gratis, dar dacă nu ai capacitate de plată de unde să achiți? În contul acestor bani se pot efectua zile de muncă în folosul comunității. Trebuie găsită o variantă. Altfel, ce să facă? Să se împrumute? Să nu uităm că tocmai s-a dat o amnistie fiscală fiindcă oamenii nu puteau plăti. Cum să ai venit de 8 lei și să plătești dări de 800 de lei? Este o greșeală care se perpetuează din vechiul în noul Cod“, a precizat, pentru „România liberăº, consultantul fiscal Gabriel Biriș. 

De aceeași părere este și Dan Schwartz, partener RSM România: „Sunt oameni care nu pot să lucreze, iar statul trebuie să-i ajute. O astfel de măsură îi împovărează și mai tare și a fost introdusă pentru cei care nu vor să-și achite contribuția la sănătate. Legea transferă astfel obligațiile asupra contribuabililor și nu asupra instituțiilor statului care ar trebui să facă controalele respective și să demonstreze că acele persoane se eschivează de la plata contribuției la sănătate“.    

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă