11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecial500 milioane de lei, necheltuite din finanțările europene destinate sectorului energetic

500 milioane de lei, necheltuite din finanțările europene destinate sectorului energetic

România riscă dezangajări cifrate la 112 milioane euro la proiecte din sectorul energetic finanţate cu fonduri europene, în exerciţiul financiar 2007-2013, din cauză că acestea nu vor fi finalizate până la 31 decembrie 2015.

„Regret că şi noi ne aflăm astăzi printre instituţiile care, din păcate, riscă să dezangajeze fonduri europene, vorbim de fonduri în valoare de peste 500 de milioane de lei. Motivul pentru care riscăm – am spus riscăm, pentru că vom depune toate eforturile ca să ne limităm acest risc – dar riscul provine din faptul că proiectele finanţate riscă să nu poată fi puse în funcţiune până la 31 decembrie 2015. Sunt convins că o evaluare mai din timp a acestei situaţii ar fi permis poate identificarea unor măsuri mai potrivite şi să creştem gradul (de absorbţie, n.r.) cu certitudine. 500 de milioane de lei este o sumă apreciabilă“, a declarat vineri ministrul Energiei, Victor Grigorescu, într-o conferinţă de presă. El a precizat că a discutat pe această temă şi cu ministrul Fondurilor Europene.

„Din nefericire, aceşti bani sunt destinaţi, în mare parte, autorităţilor publice locale. Este cu atât mai îngrijorător şi trist“, a spus Grigorescu.

Premierul Dacian Cioloş a declarat în faţa Parlamentului, la acordarea votului de învestitură, că România înregistrează mari restanţe în atragerea de fonduri europene din perioada precedentă, exerciţiul financiar 2007-2013, cu o restanţă de 30% din totalul fondurilor, iar actualul Guvern nu va putea face minuni pentru a evita „o dezangajare totală“.

Eficiența energetică, susținută cu 1,18 miliarde euro

În pofida rezultatelor modeste înregistrate în exercițiul 2007-2013, proiectele pentru eficiența energetică a clădirilor publice, clădirilor rezidenţiale şi iluminatului public au la dispoziție 1,18 miliarde de euro până în 2020 prin noul Program Operațional Regional valabil pentru 2014-2020. Din această sumă, aproximativ un miliard de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile (Fondul European de Dezvoltare Regională). Proiectele de acest tip vor fi finanţate prin Axa prioritară 3 – Prioritatea de investiție 3.1 – Eficiență energetică în clădiri rezidențiale și publice, inclusiv iluminat public. Ghidul solicitantului a fost finalizat și va fi definitivat în perioada următoare, după analiza propunerilor şi a observaţiilor primite în procesul de consultare, urmând ca apoi să fie anunţată lansarea apelului de proiecte pentru astfel de investiţii. 

Concret, vor fi finanțate lucrări la:

– clădiri publice: anveloparea clădirii, inclusiv consolidare, modernizare sursă de energie, instalații de transport apă caldă menajeră, sisteme de ventilare și climatizare, achiziționare sisteme de management energetic etc.;

– clădiri rezidențiale: anveloparea clădirii, inclusiv consolidare, reabilitarea instalaţiei de distribuţie a agentului termic, modernizarea sistemului de încălzire etc.;

– iluminat public: extinderea/reîntregirea sistemului de iluminat public, reabilitarea insta­lațiilor electrice (stâlpi, rețele), înlocuire lămpi cu eficiență energetică ridicată (ex. LED) etc.

Cei care pot depune proiecte sunt autoritățile publice centrale (clădiri publice) și locale (clădirile publice și clădiri rezidențiale). 

Sumele sunt distribuite, orientativ, pe domenii de intervenții, astfel: 484 de milioane de euro pentru clădiri publice, 668 de mi­lioane de euro clădiri rezidențiale şi 35 de milioane de euro pentru iluminat public.   

Cele mai citite

Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activitățile casnice

Ministerul Muncii anunță că platforma electronică destinată beneficiarilor și prestatorilor de activități casnice, care introduce un concept nou pe piața muncii, este funcțională și...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....
Ultima oră
Pe aceeași temă