25.7 C
București
duminică, 14 aprilie 2024
AcasăSpecialA fost adoptat bugetul UE pe anul viitor. Care sunt prioritățile

A fost adoptat bugetul UE pe anul viitor. Care sunt prioritățile

Parlamentul European a adoptat, miercuri, bugetul UE pe 2016 și a stabilit sume maxime posibile pentru migrație și refugiați, întreprinderi mici și mijlocii, studenți și programul UE de cercetare, Orizont 2020. 

Parlamentul a adoptat bugetul cu 516 voturi la 179 și 8 abțineri, stabilind angajamente de 155 miliarde euro, iar plăți de 143,9 miliarde euro. 

Refugiați și migrație

Parlamentul s-a asigurat că toate resursele disponibile din cadrul financiar multianual al UE vor fi completate astfel încât să poată face față crizei curente a refugiaților și migrației, care trebuie abordată atât în statele membre, cât și în țările apropiate conflictelor de care fug migranții. Acordul cuprinde 1,6 miliarde euro suplimentar față de propunerea inițială a Comisiei, îndeplinind majoritatea cerințelor Parlamentului.

Într-un vot separat, privind un amendament la bugetul pentru anul curent, Parlamentul a cerut statelor membre să aloce suma suplimentară de 2,3 miliarde de euro obținută din amenzi pentru competiție și taxe vamale mai mari decât preconizate pentru acoperirea sumelor restante, dar promise pentru fondul de ajutor pentru Africa (menit să combată cauzele migrației) și fondul de ajutor pentru Siria (pentru ajutorarea refugiaților și migranților în Siria și în jur). 

Competiție, locuri de muncă

Parlamentul a alocat resurse suplimentare pentru întreprinderi mici și mijlocii (14,3 milioane euro), fonduri pentru Orizont2020 (184.5 milioane) și fonduri pentru rețeaua de infrastructură a Mecanismului pentru Interconectarea Europei (150 milioane) pentru a aduce înapoi fondurile transferate în fondul de investiții ”Juncker”, precum și finanțarea programului studențesc Erasmus+ (6,6 milioane euro).

Parlamentul a convins Consiliul și Comisia să se angajeze să continue în 2016 Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, aflată în proces de revizuire și să păstreze nivelul facturilor neplătite ale UE la un nivel sustenabil.

În timpul dezbaterii din 24 noiembrie, mai mulți vorbitori au subliniat faptul că prioritățile stabilite în cadrul financiar multianual al UE trebuie reconsiderate ținând cont de schimbările care au avut loc de la adoptarea sa în 2013. Parlamentul dorește să profite cât mai mult de revizuirea care este prevăzută pentru 2016.

Cele mai citite

Naţionalele de Nataţie, la care participă și David Popovici, se văd la TVR Sport

TVR Sport, cel mai nou canal al Televiziunii Române, va transmite în perioada 17-21 aprilie Campionatul Naţional de Înot pentru Seniori, Tineret şi Juniori....

Rezultatele Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 din 14 aprilie 2024. Numerele câștigătoare și premiile puse în joc

Duminică, 14 aprilie 2024, Loteria Română a organizat noi trageri pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Rezultate LOTO duminică 14 aprilie...

Turcia se teme de un potențial “război regional”

Turcia și-a exprimat duminică preocuparea față de escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu, în urma atacurilor iraniene asupra Israelului în timpul nopții, subliniind temerea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă