12 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialȚintă de absorbție de 80%

Țintă de absorbție de 80%

România îşi propune ca anul viitor să ajungă la o rată de absorbţie de 80% pe întregul cadru financiar 2007-2013, iar pentru exerciţiul următor (2014-2020) ţinta este de 100%, a declarat, vineri, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, citat de Mediafax.

"Anul acesta, vom face mai mult de 3,5 miliarde de euro facturi, cum am făcut anul trecut. Asta înseamnă că, din nou, România nu va pierde niciun euro, din nou România va fi pe primul loc în Europa la ce înseamnă rambursări de sume către un stat membru, aşa cum a fost şi anul trecut şi anul viitor, în 2015, procentul la care noi ne vom duce cu absorbţia pe întreaga alocare financiară pe actualul cadru va fi de 80%", a declarat Eugen Teodorovici.

Pentru următorul cadru financiar, ministrul Fondurilor Europene a susţinut că România se va bate "de la egal la egal cu toate celelalte state, care astăzi sunt fruntaşe în Europa, şi ţinta este, categoric, una de 100%".

Potrivit ministrului Teodorovici, pe actualul cadru financiar vor mai fi lansate la POSDRU şi la Competitivitate, până la sfârşitul lunii iunie, call-uri noi, mai scrie sursa citată.

"Vom lansa până la final de iunie un nou call pe Capital Uman, deci pe POSDRU, cu o valoare destul de mare şi vrem să ne îndreptăm foarte mult şi către zona rurală, acolo unde să deschidem întreprinderi sociale, cu impunerea unui număr minim de locuri de muncă, care să fie create pe diferite afaceri ce pot fi dezvoltate la nivel local", a spus ministrul Fondurilor Europene, precizând că, în acest fel, se încearcă păstrarea oamenilor în zona rurală, "să nu mai vină către oraşe din ce în ce mai mulţi".

În prezent, rata de absorbţie a României pe fonduri structurale şi de coeziune este de 35,36%.

Cele mai citite

Rata inflației scade din nou, în timp ce prețurile continuă să crească

Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au...

1948-2024. Dinamo aniversează astăzi 76 de ani de la înființare

Clubul Sportiv Dinamo aniversează astăzi, 14 mai, 76 de ani de la înfiinţare, perioadă în care a produs performanţă la cel mai înalt nivel...

Florin Piersic, mesaj de ultim moment: „Sunt viu”

Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un prim mesaj. El spune că e „viu”,...
Ultima oră
Pe aceeași temă