10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialAutostrada electorală a crăpat la zece zile de la inaugurare

Autostrada electorală a crăpat la zece zile de la inaugurare

Lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu, deschis circulaţiei prematur, cu două zile înainte de alegeri şi fără a avea recepţia făcută, are asfaltul deja crăpat. Este vorba doar de „fisuri superficiale“ spune Compania de Drumuri.

Nici nu a părăsit bine ministrul Transporturilor, Ioan Rus, autostrada Sibiu-Orăştie, inaugurată de acesta pe 14 noiembrie 2014, cu două zile înainte de turul 2 al alegerilor prezidenţiale, că au şi apărut primele fisuri pe calea de rulare a acesteia, în zona kilometrului 60 (lotul III, secţiunea Cunţa-Sălişte). Cauza este graba cu care Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) s-a grăbit să facă inaugurarea, în condiţiile în care nu au fost efectuate lucrările de consolidare ale terasamentului autostrăzii şi ale zonelor învecinate. Potrivit presei locale sibiene, este vorba de o fisură lungă de zece metri, largă de un centimetru, apărută pe banda întâi de circulaţie (vezi foto).

Compania de Drumuri minimizează problema

Compania de Drumuri care a inaugurat acum câţiva ani o autostradă cu probleme similare, anume Arad-Timişoara, încearcă să mascheze situația apărută. CNADNR spune că problema apărută va fi soluţionată de constructor pe banii lui, că autostrada are garanţie patru ani, că încă nu s-a făcut recepţia şi că nu există nici un pericol pentru conducătorii auto. „Precizăm că recepţia lucrărilor nu a fost efectuată şi reamintim că traficul rutier pe tronsonul de autostradă Orăştie-Sibiu Lot 3 a fost deschis în data de 14 noiembrie 2014. Astfel, recepţia lucrărilor pentru acest lot al Autostrăzii Orăştie-Sibiu va fi efectuată doar atunci când antreprenorul va remedia toate degradările superficiale apărute pe acest sector de drum“, se arată într-un comunicat al CNADNR. Compania de Drumuri precizează că în privinţa apariţiei unor fisuri la km 60+66, investigaţiile au arătat că acestea sunt „de natură superficială“ şi nu afectează stabilitatea corpului autostrăzii şi siguranţa traficului rutier.

Un raport intern înaintat de specialişti CNADNR şi despre care „România liberă“ a scris acum o săptămână a arătat că fisurile nu sunt atât locale şi au ca origine alunecările de teren şi deschiderea circulaţiei fără efectuarea lucrărilor de consolidare. „Având în vedere faptul că în momentul de faţă, pe zonele afectate de alunecări de teren, situate între km 57+160 – km 62+475 şi km 63+485 – km 65+850, a fost turnat deja covorul asfaltic, constatăm nerespectarea etapelor de execuţie impuse prin proiect pentru a se asigura condiţiile de siguranţă şi stabilitate. În acest sens, facem referire la (…) (documente – n.r.) ce prevedeau executarea covorului asfaltic numai în condiţiile în care lucrările de excavaţii, drenaj al apei subterane şi pluviale, îmbunătăţire a terenului şi protecţie a taluzurilor ar fi fost finalizate”, se arată în raportul intern al CNADNR. Nu este sigur că reparaţia va fi plătită din buzunar de către constructor. De regulă constructorul căruia compania i-a cerut în cazul de faţă să deschidă traficul, deşi acesta a anunţat compania de stat că lucrările nu sunt definitivate se adresează instanţelor de arbitraj pentru a obţine daune.

“Lucrările s-au făcut repede şi de proastă calitate pentru campania electorală. Constructorul va depune claim, vor demonstra că au dat soluţii ce nu li s-au acceptat (construirea unui tunel prin care s-ar fi evitat alunecările). Ei vor câştiga în mod sigur, chiar dacă nu mâine, ci peste 4-5 ani. Îşi vor lua pe tema aceasta 40 de milioane de euro bani care vor fi plătiţi de noi la momentul la care Narcis Neaga (actualul director general al CNADNR – n.r.) nu va mai fi în funcţie”, spune un inginer de drumuri care a lucrat în proiect.  

Cele mai citite

Pericol de inundații în mai multe județe din România! Hidrologii au emis cod galben și portocaliu

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o avertizare Cod portocaliu de viituri, ce vizează până miercuri dimineaţa râuri...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

Răzvan Burleanu, anunț de ultimă oră despre contractul selecționerului Edward Iordănescu

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, dezminte zvonurile conform cărora negocierile cu Edward Iordănescu ar fi intrat în impas și consideră că actualul...
Ultima oră
Pe aceeași temă