19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialBani de la guvern pentru finanţarea unor programe operaţionale sectoriale

Bani de la guvern pentru finanţarea unor programe operaţionale sectoriale

Guvernul a aprobat, joi, prin hotărâre, alocarea temporară a sumei de 500 de milioane lei, echivalentul în euro, pentru asigurarea necesarului de finanţare, pentru luna iunie, a programelor operaţionale sectoriale Creşterea Competitivităţii Economice şi Dezvoltarea Resurselor Umane. 

Potrivit unui comunicat al Guvernului, citat de Agerpres, fondurile provin din privatizare şi vor fi repartizate astfel: 300 de milioane de lei pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice şi 200 de milioane de lei pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Aceste sume vor asigura necesarul de finanţare a Autorităţilor de management pentru luna iunie, în vederea efectuării plăţilor pentru rambursarea cheltuielilor eligibile către beneficiari. 

"Măsura vine în sprijinul nevoii de asigurare a necesarului de fonduri la nivelul autorităţii de certificare şi plată/Autorităţilor de management pentru efectuarea plăţilor în conturile beneficiarilor, în scopul implementării programelor operaţionale", se precizează în comunicat. Sumele alocate temporar autorităţilor de management vor fi rambursate Ministerului Finanţelor Publice, în euro, din sumele restituite cu această destinaţie de către Comisia Europeană, până la data de 30 septembrie. 

Cele mai citite

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...
Ultima oră
Pe aceeași temă