13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCare este gradul de absorbție al fondurilor europene

Care este gradul de absorbție al fondurilor europene

România va avea în acest an o rată de absorbție de peste 50% a fondurilor europene și va încheia anul viitor exercițiul financiar 2007 – 2013 cu o rată de absorbţie de 80% a fondurilor europene, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

"Actualul cadru financiar va aduce ca, în acest an, să avem facturi trimise către Comisia Europeană de aproximativ 3,5 miliarde euro, deci cel puţin cât am avut anul trecut, astfel vom evita acel risc de pierdere automată de fonduri. Primim în 2014 cel puţin 3,5 miliarde de euro, cu cel puţin 700 milioane de euro mai mult decât am primit ca ţară în 2013. Desigur, vom depăşi acel procent de 50%. Anul viitor vom închide actualul cadru financiar pe cel puţin 80% din ceea ce a primit România în perioada 2007-2013, adică 19,2 miliarde de euro", a spus Teodorovici, la Guvern, scrie Mediafax.

Acesta a adăugat că, pentru viitorul exerciţiu financiar 2014-2020, primele cereri de proiecte pentru finanţare vor fi lansate în lunile octombrie şi noiembrie.

Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă