12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCristian Ghinea: Corecțiile financiare aplicate proiectelor POSDRU se ridică la aproape jumătate...

Cristian Ghinea: Corecțiile financiare aplicate proiectelor POSDRU se ridică la aproape jumătate de miliard de euro. Au fost și FRAUDE reale

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a declarat luni că valoarea corecțiilor financiare aplicate proiectelor europene finanțate prin POSDRU se ridică la aproape jumătate de miliard de euro, precizând că unele au fost aplicate unor beneficiari onești, dar au existat și fraude reale, informează News.ro.

Ghinea a afirmat luni, la Alba Iulia, că problema cea mai mare din exercițiul financiar 2007-2013 sunt corecțiile, unele dintre acestea fiind aplicate unor beneficiari "care chiar sunt onești și care au făcut greșeli tehnice sau n-au făcut greșeli deloc". 
  
 Întrebat la ce valoare s-ar ridica corecțiile date în exces de zel, Ghinea a răspuns că nu are o centralizare și este greu de făcut pentru că aceste corecții au fost aplicate de la companii până la autorități locale sau centrale: "Mărturisesc că nu am o centralizare și este greu de făcut pentru că aceste corecții au fost aplicate de la companii până la autorități locale, până la autorități centrale. Și cum noi închidem programele operaționale la anul viitor, că așa este în calendarul de închidere, nimeni nu are o situație exactă la zi, până când nu vom închide fiecare program." 
  
 El a mai spus totuși că pe Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) valoarea corecțiilor se apropie de jumătate de miliard de euro, precizând că pe acest program există și fraude reale:  
  
 "Pot să vă spun că pe POSDRU, care este programul unde au fost cele mai mari probleme, se apropie de jumătate de miliard de euro. Atunci când tinzi să ai probleme mari, te apuci și îi iei și pe oameni care chiar sunt onești și care au făcut greșeli tehnice sau n-au făcut greșeli deloc și pur și simplu a fost o interpretare foarte restrictivă a legislației pe achiziții. Pe de altă parte, pe POSDRU au fost și fraude reale, toată lumea știe cum s-au dat salarii și așa mai departe", a mai afirmat Cristian Ghinea.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă