10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialRomânia a fost anunțată că poate accesa fonduri POSDRU. Câți bani primește...

România a fost anunțată că poate accesa fonduri POSDRU. Câți bani primește țara noastră de la CE

România a primit decizia privind ridicarea întreruperilor de plăți și a pre-suspendării pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007 – 2013, a anunțat ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, la Guvern, potrivit Agerpres

În consecință, în aproximativ două săptămâni, România va primi de la Comisia Europeană circa 480 milioane euro, sume care au fost blocate. 

“Urmare a eforturilor depuse în ultimele patru luni și a verificărilor efectuate la solicitarea Comisiei Europene, săptămâna aceasta, România a primit decizia privind ridicarea întreruperilor de plăți și a pre-suspendării pentru Programul Operațional Resurse Umane, POSDRU 2007 — 2013, ceea ce înseamnă că, în perioada imediat următoare, în aproximativ două săptămâni, România va primi de la Comisia Europeană circa 480 milioane de euro, sume care erau blocate, ca urmare a deciziei Comisiei de întrerupere a plăților”, a menționat Nica.

Ministrul Fondurilor Europene susține că, în ceea ce privește Programul Operațional Mediu și Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, au fost finalizate misiunile de audit naționale și ale Comisiei Europene.

“Așteptăm în jurul datei de 15 septembrie o decizie referitoare la ridicarea întreruperii plății. Fără a mă pronunța înaintea Comisiei Europene, consider că măsurile care au fost luate de statul român corespund cerințelor Comisiei Europene și așteptăm o decizie pozitivă”, a mai spus Nica.

 

 

Cele mai citite

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă