7.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialRomânia, tentată de un nou împrumut de la BEI

România, tentată de un nou împrumut de la BEI

Guvernul României intenţionează să solicite sprijinul Băncii Europene de Investiţii (BEI) în perioada următoare pentru dezvoltarea unor proiecte în parteneriat public-privat şi să demareze, totodată, discuţii pe zona proiectelor de eficienţă energetică în sectorul public, care s-ar putea încadra pentru co-finanţare prin Planul Juncker, informează un comunicat al Executivului citat de Agerpres

“Dorim să demarăm, pe durata mandatului nostru, o serie de proiecte care să poată da primele rezultate într-un orizont apropiat de timp. Spre exemplu, avem în plan un proiect pilot pentru un spital, în regim de parteneriat public-privat”, a declarat premierul Dacian Cioloş, care s-a întâlnit miercuri cu preşedintele BEI, Werner Hoyer, în contextul sprijinului constant pe care banca l-a acordat României în ultimii 25 de ani, cu rezultate de impact pentru economia naţională. 

În cadrul întâlnirii au fost abordate câteva teme esenţiale pentru România, din perspectiva colaborării cu BEI. Astfel, premierul Dacian Cioloş a subliniat importanţa noului Memorandum de înţelegere între Guvern şi BEI, semnat la finalul anului trecut, prin care România va primi asistenţă tehnică pentru o serie de programe cu fonduri europene, precum şi pentru domeniul sensibil al achiziţiilor publice. 

În acelaşi timp, se află în stadiu avansat de pregătire două împrumuturi pentru cofinanţarea fondurilor europene, în valoare totală de 1,3 miliarde euro. Nu în ultimul rând, a fost discutată preluarea funcţiei de vicepreşedinte al BEI de către Cristian Popa, candidatura acestuia fiind susţinută oficial de către Guvernul României, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice. Partea română a transmis că apreciază sprijinul preşedintelui BEI, Werner Hoyer, pentru această candidatură, Cristian Popa fiind unul dintre cei mai reputaţi economişti la nivel naţional şi binecunoscut la nivel internaţional, fost viceguvernator al Băncii Naţionale a României. La discuţie au participat şi vicepremierul Costin Borc, ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, şi şeful biroului BEI la Bucureşti, Flavio Schiavo Campo. 

Banca Europeană de Investiţii a acordat împrumuturi de peste 10 miliarde de euro României în ultimii 25 de ani pentru a sprijini proiecte importante în domenii precum transport, energie şi industrie, competitivitate, mediu, precum şi pentru deschiderea de linii de finanţare pentru instituţiile financiare. 

Preşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), Werner Hoyer, s-a aflat, marţi, în vizită în România, pentru a discuta angajamentul băncii faţă de ţara noastră şi a explora oportunităţile privind acordarea unui sprijin extins pentru investiţiile pe termen lung, în vederea accelerării dezvoltării economiei şi îmbunătăţirii calităţii vieţii cetăţenilor români. 

În 2015, BEI a acordat României împrumuturi de 228 milioane de euro, astfel încât totalul creditelor din ultimii cinci ani (2011 – 2015) se ridică la 2,6 miliarde de euro. În ultimii ani, BEI a sprijinit investiţii în toate sectoarele importante ale economiei – inclusiv în transporturi, comunicaţii, energie şi mediu – şi creşterea accesului la finanţare pentru întreprinderile mici şi mijlocii prin intermediul instituţiilor financiare partenere locale. 

Banca Europeană de Investiţii, cu sediul în Luxemburg, a fost constituită prin Tratatul de la Roma din 1958. Acţionarii BEI sunt statele membre ale Uniunii Europene, iar accentul principal al activităţilor de creditare ale BEI este pus pe finanţarea de proiecte ce promovează o dezvoltare regională echilibrată şi coeziunea economică şi socială într-o Uniune Europeană extinsă. 

Instituţia financiară internaţională a acordat, anul trecut, credite în valoare de 77,5 miliarde de euro per capita, principalul beneficiar al investiţiilor BEI fiind Slovenia, cu 2.125 de euro, în timp ce România şi Bulgaria se situează pe ultimele locuri, cu 20 de euro per capita, respectiv 19 euro per capita, mult sub media din Uniunea Europeană, de 408 euro per capita.

Cele mai citite

Koeman: Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei

„ Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei, altfel va avea parte de o seară grea la Frankfurt”, și-a...

Cluburile participante în noul format al Champions League vor primi și mai mulți bani. Anunțul UEFA

UEFA le-a transmis federaţiilor membre şi cluburilor modul detaliat în care vor fi repartizaţi banii în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, care se va...

De ce să măsori ingredientele cu un cântar de bucătărie? 3 motive

Utilizarea unui cântar de bucătărie poate părea un pas inutil pentru cei care sunt obișnuiți să măsoare ingredientele „după ochi”. Însă, când începi să...
Ultima oră
Pe aceeași temă