23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialRomânia dă drumul gazului spre Moldova și sparge monopolul Gazprom

România dă drumul gazului spre Moldova și sparge monopolul Gazprom

Țara noastră ar urma să înceapă exportul de gaze către Republica Moldova de la jumătatea acestei luni. Anunțul a fost făcut de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ.

Primul pas spre inde­pen­dența energetică a Europei se face prin interconectarea României şi Republicii Moldova, prin construcţia unei conducte de gaze între cele două ţări, pe ruta Iaşi şi Ungheni. Lucrările la gazoductul cu o lungime de 43 kilometri au fost derulate în mai puţin un an. Aproximativ o treime din costurile conductei, respectiv 7 milioane de euro, a fost suportată din fonduri europene. Prima etapă a proiectului va fi finalizată până în 15 august 2014, iar etapa a doua vizează prelungirea conductei până la Chişinău, într-un interval de doi-trei ani.

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a precizat că prima fază a proiectului va permite un schimb de gaz dinspre România spre Republica Moldova de aproximativ 14.000 – 15.000 de metri cubi pe oră, ceea ce înseamnă 1 – 2% din producția totală a României. Gazele care vor veni din țara noastră, într-o primă fază vor acoperi, la nivel anual, circa 8-9% din consumul Republicii Moldova, excluzând Transnistria. În a doua etapă, cantitatea de gaze va ajunge la 1,5-2 miliarde de metri cubi pe an. Conform președintelui ANRE, exportul va putea fi făcut de orice furnizor, iar preţul de vânzare va fi cel de pe piaţa concurenţială din România. În acest sens, ANRE a decis ca producătorii să vândă pe bursă cel puțin 20% din producție începând cu 15 iulie.

Gazprom face oferte de nerefuzat

“Țeava nu este completă, iar cantitatea de gaz va fi destul de mică, dar totuși de trei ori mai mare decât ce se exportă către Ungaria. Va începe să conteze peste doi-trei ani, atunci când se va termina cea de-a doua fază a proiectului. Deocamdată țeava ajunge doar până la Ungheni”, susține Otilia Nuțu, expert în energie, Expert Forum. Aceasta arată că trebuie să se construiască o nouă țeavă, pentru care se va crea o companie specială, al cărui acționar majoritar va fi Ministerul Economiei din Republica Moldova, astfel încât să se facă o separare de compania Moldovagaz, deținută în proporție de 51% de Gazprom.

Însă lupta cu compania rusească nu este câștigată în totalitate. Nuțu explică cum face Gazprom jocurile în Republica Moldova: compania care furnizează căldură și curent electric în Chișinău și care este controlată de gigantul rusesc a fost lăsată să facă datorii către… Gazprom, care amenință că va întrerupe furnizarea de curent electric și căldură din cauza facturilor neplătite. De aceea, pasul următor este construirea unui CET modern lângă Chișinău pentru a scăpa de monopolul companiei rusești.

Reprezentanta Expert Forum spune că societatea comercială din Rusia negociază tot de pe poziție de forță și cu restul statelor europene, pe care le obligă prin contract să nu revândă gazul astfel cumpărat. În aceste condiții își menține poziția dominantă pe piață, stabilind unilateral prețul gazului, dar și sfera de influență.

“Nu există un risc crescut fiindcă exportăm gaze. În prezent, le importăm din Ungaria de la… Gazprom și din Ucraina, adică tot gaz rusesc. Însă, în doi-trei ani gazul pe care îl aducem din Ungaria va proveni din vestul Europei. În plus, în câțiva ani producția autohtonă va crește după ce va începe exploatarea gazelor din Marea Neagră de către Petrom și Exxon. Important este să ai mai multe surse de alimentare cu gaz”, spune Otilia Nuțu.

Situația din Ucraina a determinat UE să accelereze procesul de interconectare, comunitatea europeană fiind interesată, de asemenea, să reducă vulnerabilitatea țări de la granițele sale. Primul pas a fost întocmirea unui studiu de securitate a aprovizionării cu gaze a statelor membre și a țărilor din jur. Astfel, lista lungă a proiectelor ce urmau să fie finanțate din fonduri europene a fost redusă la cele prioritate, printre acestea regăsindu-se și cel care va asigura interconectarea inversă a României cu Ucraina.  

Cele mai citite

Tramvaiul 41 nu va circula sâmbătă

Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar, sâmbătă, 30.03.2024, anunță STB. Legătura între cartierul Drumul Taberei și zona de Nord a Capitalei se va...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă