4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialFinanțiștii din Sud-Est și-au făcut planul la încasări

Finanțiștii din Sud-Est și-au făcut planul la încasări

 

În pofida reorganizării direcției, prin înființarea Administrației Contribuabililor Mijlocii în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța, la nivelul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați a fost realizat, în primele două luni ale anului, nivelul planificat al încasărilor și a fost înregistrată o depășire a acestora cu 3,05 milioane de lei (0,16%).

Cele mai mari încasări, de 505,5 milioane lei, au fost realizate de AJFP Constanța, care a depășit cu 0,34% nivelul planificat. Însă cel mai bun grad de realizare a încasărilor din cele șase administrații județene care funcționează în cadrul DGRFP Galați a fost reușit de AJFP Galați, pentru care erau planificate încasări de 241,15 milioane de lei, însă contribuabilii gălățeni au cotizat cu 30 de milioane de lei mai mult, totalul realizat în primele două luni ale anului fiind de 271,51 milioane lei, ceea ce reprezintă o depășire cu 12,6%.

Depășiri la încasări au mai fost și la Buzău și Vrancea. AJFP Buzău a încasat 190,4 milioane (108%), iar AJFP Vrancea 123,9 milioane (106%). La Brăila și Tulcea nu a fost atins nivelul scontat. AJFP Brăila a încasat 143,17 milioane (93%), iar AJFP Tulcea 98,1 milioane (99%). La nivelul celor şase administrații județene și Administraţiei pentru Contribuabilii Mijlocii, care a fost constituită la nivelul DGRFP începând cu data de 1 februarie, totalul încasărilor bugetare se ridică la valoarea de 1.474,74 milioane lei, cu 6,3% mai mare faţă de nivelul planificat. Contribuția direcțiilor vamale  e cifrată la 386,61 milioane lei, sumă ce reprezintă doar 82,11% faţă de ţinta stabilită.

Per total, adăugând sumele suplimentare încasate ca urmare a acțiunilor de inspecție fiscală, control vamal etc., veniturile bugetare realizate la nivelul DGRFP Galaţi în primele două luni din 2016 au însumat 1.861,35 milioane lei, ceea ce reprezintă încasări mai mari faţă de perioada similară a anului 2015 cu 87,28 milioane lei, respectiv o depășire de 4,91%.

Sincope, ca urmare a migrării „Contribuabililor Mijlocii“

Depăşirea programului de încasări alocat DGRFP Galați a fost realizată în condiţiile în care direcția s-a aflat în proces de reaşezare a „Contribuabililor Mijlocii“ începând cu data de 1 februarie, prin înființarea Administrației Contribuabililor Mijlocii în cadrul AJFP Constanța. „Administraţiile de la nivelul judeţului Constanţa, respectiv Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice şi Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii, au avut alocat un procent de 43,33% din programul stabilit de către ANAF pentru activitatea fiscală de la nivelul Regiunii, iar ponderea încasărilor reprezintă 43,90% din realizările activităţii fiscale.

Unele sincope înregistrate în administrarea Contribuabililor Mijlocii au fost ca urmare a migrării contribuabililor de la nivelul vechiului organ fiscal la noua structură constituită, precum şi ca urmare a procesului de reaşezare a funcţionarilor publici o dată cu crearea noii structuri (transferuri, testări profesionale, etc.)“, se spune în comunicatul DGRFP Galați.

După controale, rezultate

În domeniul nefiscal al protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală, birourile vamale Constanţa şi Constanţa Sud au reţinut mărfuri pentru efectuarea verificărilor legale, întocmind 39 adeverinţe de reţinere bunuri cu o valoare estimată de 1.793.179 euro. 

BILANȚ

Vameșii au mai încasat 10 milioane lei

Direcția Regională Vamală (DRV) Galați și birourile vamale din subordinea acesteia au întocmit în ianuarie și februarie 109 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, valoarea amenzilor aplicate fiind de 361.500 lei. Au fost reţinute în vederea confiscării bunuri în valoare de 8.082.449 lei. Referitor la contrabanda cu ţigări, au fost confiscate 7.000 de pachete și au fost ridicate în vederea confiscării 4 autovehicule utilizate la contrabanda cu țigări. În cadrul activităţii de control ulterior, inspectorii vamali au efectuat 26 acţiuni de control la sediile unor agenţi economici, iar la nivelul birourilor vamale au fost reverificate 1.560 declaraţii vamale. Sumele constatate suplimentar prin titluri de creanţă sunt de 1.785.146 lei.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă