20.6 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăLifestyleFoodIPS Andrei: Oriunde în lume se găseşte chiar numai un singur român,...

IPS Andrei: Oriunde în lume se găseşte chiar numai un singur român, Ziua Naţională are importanţă

Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, IPS Andrei, a spus, azi,  în discursul rostit cu ocazia Zilei Naţionale, la finalul slujbei Te Deum, că “oriunde în lume se găseşte chiar numai un singur român, sărbătoarea are importanţă”, transmite Mediafax.

Ierarhul ortodox a spus că “lumea merge înainte şi mentalităţile se schimbă”, iar lucruri la care părinţii şi bunicii “ţineau cu sfinţenie” par “banale sau fără valoare”.

“Şi totuşi sunt realităţi a căror importanţă este veşnică: întâi de toate, persoana lui Hristos! Fără de El existenţa noastră ar fi fără de rost. O altă realitate a cărei valoare este valabilă peste veacuri este patria. Cu toate necazurile şi greutăţile ce trec peste noi, cu toată sărăcia ce-i determină pe mulţi români să plece la muncă în străinătate, valoarea inefabilă a patriei rămâne; aceasta chiar dacă pentru cei lipsiţi de educaţie spirituală cuvântul «patrie» e o vorbă goală, iar singura realitate care contează sunt doar bunurile materiale şi banii”, a spus IPS Andrei.

Arhiepiscopul de Alba Iulia a spus că “oriunde în lume se găseşte chiar numai un singur român, sărbătoarea are importanţă”.

“Patria noastră, România, astăzi îşi serbează Ziua Naţională. Oriunde în lume se găseşte chiar numai un singur român, sărbătoarea are importanţă; dar aici, la Alba Iulia, unde s-a născut România Mare, farmecul sărbătorii e unic”, a spus IPS Andrei.

Potrivit ierarhului, “cu toată criza economică, cu toată sărăcia, există o avuţie netrecătoare, o moştenire absolută a fiecărui popor. Peste această moştenire absolută nu se poate trece, oricâte înnoiri ne-ar oferi ceasul de faţă: este vorba de spiritualitatea unui popor”.

“Oricât ne-am înnoi informaţional, ne mişcăm în jurul unei matrici spirituale care a fost izvorul, focul mistuitor de obârşie care a declanşat şi a purificat apariţia unui neam şi a unui grai, a unei credinţe şi a unei tradiţii cu care suntem aşteptaţi la judecata de apoi. (…) De aici, din Alba Iulia, capitala de suflet a românilor, vă zicem: «La mulţi ani, cetăţeni ai României! La mulţi ani, România!»”, a spus IPS Andrei.

Slujba Te Deum a fost oficiată, miercuri, pe un podium amenajat în faţa Catedralei Reîntregirii de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în frunte cu arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, IPS Andrei. Alături de acesta, la slujbă au participat şi PS Nicodim, episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Gurie, episcopul Devei şi Hunedoarei, dar şi Gyorgy Jakubiny, arhipeiscopul romano-catolic de Alba Iulia.

 

 

Cele mai citite

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinat asupra premierului slovac Robert Fico a fost plasat în arest preventiv

Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea...

Erdogan a grațiat șapte generali închiși pentru puciul din 1997 din Turcia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din...

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....
Ultima oră
Pe aceeași temă