"Apăăăărăăăă Duckadam!", răsuna glasul extaziat al comentatorului Televiziunii Române Teoharie Coca Cozma în seara zilei de 7 mai 1986, când echipa de fotbal Steaua câştiga Cupa Campionilor Europeni. Numele portarului care a intrat în istorie cu cele 4 penalty-uri apărate în acea finală a rămas pe timpanul multor români exact aşa cum l-a pronunţat Coca Cozma - cu tente excepţionale.

Şi foarte puţini s-au întrebat apoi ce a făcut "eroul" Duckadam la Revoluţie, spre exemplu. Probabil şi mai puţini au aflat că Duckadam a apărat şi în decembrie 1989. După cum spune chiar el, pentru romanialibera.ro, a apărat visul românilor de a avea un regim "mai libertin, ca în Occident". Şi a fost declarat apoi "luptător cu merite deosebite pentru victoria Revoluţiei române". Cel puţin aşa scrie pe certificatul său de revoluţionar. Pentru că, da!, "eroul de la Sevilla" s-a numărat apoi şi printre "eroii" de la Arad, al doilea oraş care ieşit în stradă împotriva regimului Ceauşescu în '89. Helmuth Duckadam a povestit cu lux de amănunte ce a făcut la Revoluţie şi de ce a făcut ce a făcut.

Ce aţi făcut ca să obţineţi carnetul de revoluţionar?

Noi cei din Arad am aflat mai repede decât ceilalţi din ţară despre începuturile mişcărilor de la Timişoara, în data de 17 decembrie, pentru că noi prindeam Radio Budapesta. Acolo am auzit prima dată de acele împuşcături de la Timişoara şi sigur că am avut un sentiment de strângere de inimă

Aradul a fost al doilea oraş unde s-a ieşit în stradă, au ieşit muncitorii. Eu în acea perioadă eram vicepreşedinte la Vagonul Arad, la echipa de fotbal. Eram în oraş şi m-am întâlnit cu muncitorii de acolo care se opriseră pe la uzine ca să-şi caute mai mulţi adepţi. S-au strâns vreo câteva mii şi se îndreptau spre centrul oraşului, unde Armata făcuse deja un baraj, postat în faţa Primăriei. Când s-au apropiat, s-au tras primele focuri de avertisment în aer. Eu le-am văzut pentru că eram cu maşina în spatele muncitorilor. Am plecat imediat la stadion şi i-am anunţat pe ai mei: "Gata, haidem!"

Ne-am întors cu toţii la baraj. Eu ieşisem din cadrele militare în urmă cu doar un an-doi pentru că fusesem şi eu militar, plecând de la Steaua. Aşa se face că îi cunoşteam pe majoritatea soldaţilor de la baraj. Şi i-am întrebat: "Ce ordin aveţi? Trageţi în noi sau nu trageţi?!". Mi-au zis să stau liniştit că nu trag.

Lucrurile s-au mai liniştit apoi, iar seara oamenii s-au retras din faţa Primăriei. Apoi eu şi cu un prieten, Gheorghe Curta, care este acum şeful revoluţionarilor din Arad, am plecat la o mânăstrire din apropierea oraşului. Era ora 12-1 noaptea. Aveam bani destul de mulţi la mine în acea perioadă - 3.000 de lei. Erau banii mei, dar şi bani de la club. Şi am cumpărat de toţi banii lumănări. Apoi am mers în piaţă împreună cu Curta. Şi am tăiat lumănările în două cu un cleşte şi le-am împărţit oamenilor din piaţă. Aşa s-a făcut lumină şi am rezistat peste noapte. Am făcut asta pentru că toate becurile se stinseseră. Miliţia şi Securitatea voiau să mai înhaţe din puţinii protestatari rămaşi pe întuneric. Dar în momentul în care noi am făcut lumină lumea s-au adunat din nou.

A doua zi, protestul a continuat. Lumea era deja mai entuziastă.

Dar când a fost mitingul de pe CC  şi l-am văzut pe Ceauşescu la televizor m-am blocat. Am zis: "E acolo, n-are cum să cadă. Gata, frate, m-au săltat!". Că eu eram cine eram în Arad, toată lumea mă ştia. Dar, din fericire, Ceauşescu a fugit (n.r. pe 22 decembrie). După aceea s-au retras forţele de ordine din Primărie şi am pătruns acolo noi, revoluţionarii.

Cine era cu dumneavoastră?

Liderul era (n.r. Valentin) Voicilă, un actor, care a fost şi în primul Parlament al României. Mai era un avocat. Aceşti oameni mi-au dat încredere pentru că am văzut că sunt şi intelectuali lângă noi.

Vă întreb despre indentitatea lor pentru că foarte mulţi au spus în ultimii 21 de ani că printre revoluţionari au fost şi oameni infiltraţi de Securitate...

Păi sigur că erau şi oameni infiltraţi printre noi, că nu ne cunoşteam toţi. Ne-am cunoscut când s-a înfiinţat Frontul Salvării Naţionale. Vă daţi seama: când sunt 30.000 de oameni într-o piaţă publică nu ai de unde să-i cunoşti pe toţi.

Ce a urmat?

Am pătruns în Primărie şi am început să ne organizăm. Atunci s-a făcut o mare greşeală: s-au dat arme civililor. Erau arme în Primărie pentru că fusese până atunci sediul Gărzilor Patriotice acolo. Şi-atunci, seara, a început să se tragă.

Au fost şi la Arad zvonuri despre terorişti?

Da, erau foarte multe zvonuri şi au murit mulţi oameni din cauza asta. La un moment dat, eu cu Ghiţă Curta eram într-un birou şi l-am auzit vorbind cu Iliescu la telefon. Ne zicea ce să facem, cum să ne organizăm. Dar afară se trăgea aiurea. Afară erau unii cu păcănitori, că în Primărie n-am văzut niciun glonte, iar ăştia din Primărie trăgeau şi ciuruiau tot ce era prin jur.