Tudor Cătineanu a ieşit anul acesta la pensie după o carieră îndelungată ca profesor de filosofie. El şi-a început cariera universitară în timpul comunismului şi s-a luptat permanent cu cenzura ca redactor la editura Dacia. După revoluţia din 1989, înţeleptul profesor de filosofie a ajutat la modernizarea sistemului de învăţământ românesc. Are însă un mare regret: după 89 au apărut multe facultăţi private care sunt doar „buticuri de făcut bani".

Tudor Cătineanu a urmat două facultăţi: Filologia şi Filosofia. După ce a terminat a doua facultate, poetul Al Căprariu, fondatorul editurii Dacia, i-a propus să se angajeze ca redactor în Cluj. Dar marea lui pasiune era predatul, aşa că a încercat să devină asistent universitar. Tânărul filosof şi-a întocmit dosarul şi a mers la Iaşi unde avea loc repartiţia.

„Cu jumătate de oră înainte de anunţarea rezultatelor, m-a căutat profesorul Nicolae Kallos, şeful catedrei de Filosofie, care mi-a spus: Să îţi ţii nervii tari pentru că o să îţi dau o veste proastă: De la comitetul Central UTC dosarul tău a fost respins. M-am întors şi coborând pe scările Universităţii mi-au dat lacrimile", mărturiseşte Cătineanu.

"Comuniştii mi-au stopat destinul"

Ce se întâmplase? În acelaşi an, a avut loc la Cluj un simpozion naţional de filosofie despre înstrăinare şi esenţă umană, la care a participat şi Cătineanu.

„La partea de discuţii din timpul simpozionului, m-a pus naiba şi m-am dus la microfon şi mi-am dat drumul la gură despre înstrăinarea în socialism. Am arătat cum se păstrează ea în agricultură, în cultură şi în toate planurile vieţii sociale. Mi-aduc aminte că după primele propoziţii, sala a început să aplaude. Când am simţit gustul aplauzelor, i-am dat drumul şi mai tare!

S-a sfârşit tot discursul meu într-un ropot de aplaluze, dar după aceea baiul a fost total. Am aflat că a doua zi sau a treia zi, Securitatea a întrebat partidul: Îl luăm noi la discuţii pe băiat sau îl lăsăm în seama dumneavoastră? Partidul a zis că se va ocupa de mine şi într-adevăr m-a chemat la discuţii de mai multe ori", povesteşte Cătineanu.

Răzbunarea partidului avea să vină însă mai târziu. Din cauza acestei prelegeri, UTC-ul a respins dosarul de asistent al lui Tudor Cătineanu. „Ştefan Pascu, rectorul Universităţii care ţinea la mine mi-a spus în glumă: Te-ai trezit fluierând în biserică", îşi aminteşte profesorul.

„O parte din profesori, care erau promovaţi politic şi aveau sprijinul partidului, nu prea aveau probleme, dar erau dezagreaţi de către studenţi. Era şi o parte de profesori calificaţi, dar care nu erau în relaţii bune cu partidul şi viaţa lor era puţin mai dificilă. Am făcut parte din a doua categorie, cu toată modestia", spune profesorul.

Cu toate acestea, în 1971, tot profesorul Kallos îl ajută pe Tudor Cătineanu să devină lector.

„Timp de 18 ani, lector am fost, lector am rămas. Comuniştii mi-au stopat destinul, dar din fericire erau şi oameni care ţineau la mine şi m-au ajutat", spune Cătineanu.

În timpul carierei universitare, Cătineanu a fost mereu supravegheat de Securitate. Socrul său din prima căsătorie făcuse 15 ani de închisoare ca legionar, iar aceasta era o culpă foarte gravă care plana asupra sa, fără să aibă nicio vină.

„Mi-am lăsat barbă când eram profesor, iar un moment dat, a venit o inspecţie foarte dură de la Minister şi de la partid care întorcea totul pe dos. Atunci, unul dintre inspectori m-a abordat pe holurile universităţii şi mi-a atras atenţia că dau un exemplu negativ pentru studenţi pentru că port barbă. Atunci i-am dat următoarea replică: Partidul mă poate rade, dar nu mă poate bărbieri, adică mă poate rade din sistem, dar nu mă poate obliga să mă bărbieresc. A început să râdă şi m-a lăsat în pace. Din când în când, aveam replici curajoase cu miez, dar nu agresive" povesteşte profesorul.

"Pe mine nu mă interesează puterea"

Deşi nu a fost în relaţii bune cu puterea, Cătineanu nu a fost un dezident. De altfel, la revoluţie, doi colegi i-au propus să meargă împreună la rectorat să preia puterea, dar profesorul de filosofie i-a refuzat.

„Am răspuns clar: Faceţi-o voi că pe mine nu mă interesează puterea. Eu am rămas discret în condiţia mea de lector. Nu am fost în relaţii pozitive cu puterea pentru că nu am făcut sluj în faţa conducerii, dar nici nu am fost un dezident care să organizeze un sindicat împotriva puterii. Singura modalitate pe care o puteam lua era ca atitudinea mea, prin textele mele, prin modul meu de a gândi", spune Cătineanu.

Profesorul se mândreşte că în cărţile mele nu a introdus niciun citat din documentele de partid. „În toate textele pe care le-am scris nu vrei regăsi niciun citat din Nicolae Ceauşescu sau documente de partid. La cartea Elemente de sinteză a structurii filosofice am fost efectiv obligat. Atunci mi s-a spus: Dacă nu băgaţi un citat, nu vă publicăm cartea. Atunci am căutat şi am găsit un citat din Nicolae Ceauşescu despre valorificarea moşternirii naţionale culturale, idee care era perfect în regulă", povesteşte Cătineanu.