Sam R., un american născut în Orlando, trăieşte de cinci ani în Cluj şi este îndrăgostit de România. Se declară "mai român decât românii" şi scrie aproape zilnic texte despre ţara noastră pe blogul său. Una dintre postări tratează revoluţia română din 1989, petrecută pe vremea în care Sam nu ştia mai nimic depre România sau Ceauşescu.

"La sfârşitul anului 1989 trăiam în Orientul Mijlociu. Deşi nu sunt foarte religios, îmi plângeam de milă pentru că eram înconjurat de câţiva oameni care nu sărbătoreau deloc Crăciunul, lucru care mi se părea ruşinos.

Aşa că m-am îmbătat cu cel mai prost whiskey din lume, apoi un prieten a venit alergând, spunându-mi: "Ai auzit? Românii tocmai l-au împuşcat pe Ceauşescu, e la televizor". Acolo nu se cenzura nimic, deci am văzut scenele complete.

Prietenul meu vorbea despre revoluţia din România. Nu voi uita niciodată ce i-am răspuns "Ceauş...cine? Nu am auzit niciodată de el". Am continuat să beau şi să fiu trist.

În anii care au urmat, am vorbit cu mai mulţi oameni care au fost în România în timpul revoluţiei, de la cei care erau atunci copii până la adulţi. Am avut chiar şansa incredibilă să vorbesc cu cel care a făcut singurele fotografii ale revoluţiei în Cluj, inclusiv în locul marcat acum de nouă stâlpi negri, într-un colţ al Pieţei Unirii.

Am trăit în Timişoara şi am văzut găurile făcute de gloanţe în clădirea Operei. Am participat la câteva comemorări publice ale momentului Decembrie 1989 în toate oraşele în care am trăit la un moment dat. Evident, la fel ca aproape orice oraş, şi al meu are o stradă X Decembrie 1989, în cazul Clujului, un pasaj destul de important şi aglomerat. Am aflat însă că pentru majoritatea românilor nici nu a fost vreo revoluţie.

Desigur, lucrurile s-au schimbat. Orice român care citeşte acum aceste rânduri cu siguranţă nu avea un computer în 1989, poate nici măcar o maşină de spălat, un televizor color, apă caldă şi căldură sau fast-food la mall.

Revoluţia românească din 1989 a fost ceva asemănător cu magia pentru cei mai mulţi oameni. Au fost câteva zile de incertitudine, câteva zile în care şi-au culcat copiii în cadă, ca să evite eventualele gloanţe, câteva zile cu zgomot de sirene şi tancuri umblând prin oraş şi apoi, bingo, s-a terminat.

Aproape peste noapte, a apărut un grup de noi conducători, la fel ca şi cei vechi, apoi vechiul şi ruginitul motor cu aburi al capitalismului a început să plece din staţie.

Mecanismele exacte legate de cum s-a petrecut totul şi de cine ar fi avut aranjamente cu cine, ce guverne străine au fost implicate şi alte lucruri asemănătoare le voi lasă spre a fi dezbătute. Este foarte clar însă că toată treaba a primit un şut în fund de la un preot foarte băgăcios.

Concret, Tokes Laszlo este un etnic maghiar, născut şi crescut în România, fost preot într-o mică sectă calvină foarte conservatoare şi "de modă veche". Atât Laszlo cât şi adepţii săi au aveau un lucru în comun: fie că era vorba de reguli religioase sau de orice altceva, erau extrem de încăpăţânaţi.

În 1989, predicile lui Laszlo au ajuns să înfurie Securitatea suficient încât să facă presiuni asupra lui. În loc să renunţe şi să dea înapoi, a rezistat, la fel şi discipolii săi. Guvernul a mărit opresiunea, iar acest lucru nu a făcut decât să îi convingă pe adepţi să reziste în continuare, dând unui grup mare de oameni o mică coloană vertebrală.

Rezistenţa s-a răspândit apoi în Timişoara, incluzând în principal studenţii, care sunt eroii necunoscuţi în această poveste. Timişoara a fost atunci, este astăzi şi probabil va fi mereu un mic loc feroce. Odată ce zecile de mii de studenţi au ieşit în stradă şi au înfruntat tancurile, focul s-a aprins şi câteva zile mai târziu totul lua sfârşit.

Pentru locuitorii de la sate şi chiar pentru mulţi orăşeni, nu a fost decât mult zgomot şi strigăte, apoi "Bună dimineaţa, aveţi un alt guvern".

Mai mult sau mai puţin, multe lucruri au rămas la fel. Mergi la piaţă să îţi cumperi cartofi. Faci o mămăligă şi te uiţi la ştirile de seară. Mergi cu acelaşi autobuz ROCAR. Şcoala este tot şcoală, chiar şi bătrânul şi morocănosul portar care păzeşte instituţia şi decide cine intră sau iese.

Ce s-a schimbat? Înainte, produsele erau puţine, iar banii din abundenţă. Acum, produsele sunt peste tot, dar nimeni nu are 50 de bani în plus în buzunar. Câţiva oameni s-au îmbogăţit, pentru cei mai mulţi însă, este exact aceeaşi poveste.

Ce trebuie făcut? Să ne întoarcem în trecut? Am auzit această părere de nenumărate ori. Să studiezi furios toate cărţile de marketing şi resurse umane pe care le găseşti, ca să te îmbogăţeşti şi tu? Să îţi vinzi sufletul pentru un salariu incredibil de mic, ca să îţi permiţi să îţi cumperi din când în când un meniu la fast food?