Ca dovadă, Obama vorbeşte de degrevări fiscale deoarece bătălia impozitelor va fi factorul-cheie în alegerile de la mijlocul mandatului, din 2 noiembrie, comentează Corriere della Sera, citat de Agerpres.

Unei Americi sărăcite şi îngrijorate Obama îi promite degrevări fiscale care, în realitate, se vor putea configura cel mult drept o confirmare a actualului regim de impozitare. Există suficiente motive pentru a-l acuza pe preşedintele aflat deja în dificultate de mai mult timp că vinde iluzii, iar conservatorii nu vor să piardă ocazia.

Din punct de vedere politic, Obama nu poate face mult pentru gestionarea situaţiei foarte dificile create mai ales de republicani. Deja din 2007 prăbuşirea pieţei imobiliare a afectat noile împrumuturi garantate cu cea mai mare valoare teoretică a patrimoniului imobiliar, la care au recurs fără încetare păturile de mijloc pentru a menţine încasările şi standardele de consum la nivelurile ridicate din trecut, chiar în condiţiile unor venituri în scădere. Apoi, în toamna lui 2008 a survenit colapsul financiar ce a generat o îngheţare a creditelor şi încrederii operatorilor economici, distrugând în câteva luni peste 8 milioane de locuri de muncă.

Dezmembrarea "Americii de mijloc", care aproape pe toată durata secolului al XX-lea a fost simbolul prosperităţii unui întreg popor şi un factor major de stabilitate politică, a început însă cu mult înainte: prin politicile lui Ronald Reagan şi fiscalitatea sa regresivă, acuză democraţii.

Experţii sunt divizaţi privind cauzele fenomenului: efectul globalizării, al concurenţei forţei de muncă a ţărilor emergente, dar şi al unor politici fiscale care, premiindu-i pe cei care produc mai mult venit şi presând pentru creşteri continue ale productivităţii sistemului economic, au favorizat fenomene de polarizare a bogăţiei. Veniturile au înregistrat în ultimii 30 de ani evoluţii tot mai dezechilibrate. Împărţind societatea americană în cinci blocuri cu 20% fiecare, calculate pe baza venitului - "quintile" este termenul folosit de statistici pentru a indica aceste grupuri sociale - se poate vedea că în perioada 1979-2005, în timp ce câştigurile cincimii mai bogate din populaţia americană au crescut cu 70%, cele ale grupurilor următoare au înregistrat creşteri mici - 29% a doua "quintile", 21% a treia, 17% a patra, şi numai 6% a cincea. Venitul procentului de 1% cel mai prosper a crescut în aceeaşi perioadă cu 176%.

Obama se adresează astăzi unei pături medii care nu mai există şi tocmai America ce alunecă tot mai mult spre proletarizare şi şomaj în masă - circa 10% fără un loc de muncă - se agaţă cu disperare de mitul "middle class". Recent, nouă cetăţeni din zece declarau că fac parte din ea, deşi îi mărturiseau operatorului sondajului că au sărăcit.

În Congres republicanii sunt pregătiţi să lupte împotriva intenţiei lui Obama de a creşte taxele cel puţin pentru contribuabilii cei mai bogaţi. Preşedintele riscă să nu obţină acest lucru în legislativ, prins cum este între conservatorii care vor mai puţin stat şi mai multe impozite pentru toţi şi stânga democrată convinsă că ţara nu a ieşit din criză, deoarece Obama a fost prea timid în programul său de stimulente publice pentru economie. Trebuie să se facă mult mai mult pentru a crea locuri de muncă cu planuri de infrastructuri şi în sectorul public, dar pentru aceasta este nevoie de mai multe resurse federale şi prin urmare de venituri fiscale mai ridicate.

Aceasta va fi bătălia de toamnă între două fronturi politice. Ea va epuiza toate energiile unui preşedinte care nu va putea nici măcar încerca să abordeze discursul mult mai ambiţios al unei posibile reconstrucţii a păturii mijlocii. Obama trebuie să pună pe masă politici robuste de redistribuie a venitului - o temă tabu pentru majoritatea americanilor - şi să abordeze o relansare a sectorului manufacturier şi de exporturi şi printr-o reexaminare a relaţiilor cu concurenţii asiatici. În această direcţie îl împing şi vechi protagonişti ai capitalismului SUA ca fostul şef al Intel, Andy Grove, care l-a invitat să ameninţe, la nevoie, cu represalii protecţioniste.